Pentru Tolga Banyocu, Director General Adjunct la Garanti BBVA, viitorul industriei bancare se construiește rapid la intersecția dintre tehnologie și componenta umană. Ceea ce implică și anumite riscuri.
În viziunea sa, următoarea generație de servicii financiare nu va fi definită doar de digitalizare, ci de o combinație echilibrată între inteligență artificială și empatie, cu accent pe o evoluție responsabilă a sectorului.
Prezența lui Tolga pe această scenă a adus un minispectacol fabulos. El ne-a prezentat ceea ce am crezut ca este un AI construit chiar după imaginea sa. Discuția dintre personajul virtual și Directorul General Adjunct pentru Aria Soluții Clienți la Garanti BBVA România a fost fabuloasă.
Pentru început, oglinda lui Tolgea ne-a dat câteva date despre implementarea AI în banking: ”Raportul Cambridge privind utilizarea inteligenței artificiale în sectorul financiar, intitulat 2026 Global AI in Financial Services Report (lansat de Cambridge Centre for Alternative Finance – CCAF), arată că industria bancară trece printr-un fenomen de adoptare masivă, dar inegală a tehnologiilor AI. Peste 81% din instituțiile financiare au implementat AI la un anumit nivel, însă există un decalaj major între nivelul băncilor și cel al autorităților de reglementare (băncile avansează mult mai repede decât organele de supraveghere)”.
De asemenea, am mai aflat că ”Fintech-urile conduc această transformare comparativ cu băncile tradiționale. Deși gradul de adopție este foarte ridicat, doar 14% dintre instituții consideră că AI-ul are cu adevărat un impact strategic, în timp ce restul raportează probleme în cuantificarea rentabilității investițiilor”.
Surpriza de abia acum a venit. Tolgea a mărturisit că ”invitatul său” nu este un agent AI, ci doar un simplu avatar căruia i s-au pus la dispoziție multiple informații despre implementarea inteligenței artificiale în arealul financiar.
Banyocu consideră că AI-ul nu trebuie privit ca o amenințare, ci ca un instrument capabil să amplifice performanța oamenilor din sistemul bancar. Asta presupune dezvoltarea unei infrastructuri digitale solide și a unor sisteme de date sigure, înainte de automatizarea completă a proceselor.
O altă direcție esențială este accelerarea digitalizării. Instituțiile financiare sunt încurajate să investească constant în tehnologii de ultimă generație, pentru a crea aplicații mobile performante și soluții financiare rapide, intuitive și ușor de utilizat de clienți.
În același timp, Banyocu atrage atenția asupra competiției tot mai puternice din zona fintech. Apariția și expansiunea acestor jucători obligă băncile tradiționale să se adapteze permanent, să inoveze și să își redefinească modul de lucru. În opinia sa, capacitatea de adaptare rapidă este esențială pentru menținerea relevanței pe o piață financiară aflată într-o schimbare continuă.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.