tbi bank a majorat la 15 milioane de euro finanțarea acordată dezvoltatorului imobiliar Hexagon, după aprobarea unei facilități suplimentare de 5 milioane de euro pentru finalizarea unui proiect rezidențial premium din zona centrală a Cluj-Napoca. Noua facilitate se adaugă finanțării de 10 milioane de euro acordate în 2025.
Proiectul, amplasat în apropierea râului Someș, cuprinde 136 de apartamente, spații comerciale și o parcare subterană pe două niveluri. Clădirile au un regim de înălțime de 2S+P+5/6E, iar dezvoltarea include zone verzi și soluții de eficiență energetică.
„În real estate, nu finanțezi doar metri pătrați, ci încrederea că un proiect bun va fi dus până la capăt. Relația noastră cu Hexagon s-a construit în timp, iar suplimentarea finanțării pentru Someșului 15 vine firesc într-un parteneriat în care vedem experiență, capacitate de execuție și un proiect relevant pentru o piață puternică precum Cluj-Napoca. Pentru noi, acesta este exact tipul de dezvoltare pe care vrem să îl susținem: bine poziționată, bine construită și cu o perspectivă clară pe termen lung”, a declarat Marius Constantinescu, Head of Business Banking Sales, tbi bank România.
Hexagon are un model integrat de dezvoltare, care acoperă etapele de la achiziția terenurilor și planificarea urbană până la proiectare, construcție, administrarea activelor și comercializare. Lucrările sunt derulate în principal prin Hexagon Structures, antreprenorul general al grupului.
„Someșului 15 este un proiect important pentru noi, atât prin amplasare și concept, cât și prin standardul de calitate pe care ni l-am propus. Faptul că tbi bank a decis să extindă finanțarea confirmă încrederea construită în timp. Într-o piață în care disciplina de execuție contează tot mai mult, astfel de parteneriate fac diferența între un proiect bine gândit și unul bine livrat”, a declarat Florin Măriș, fondator și CEO al Hexagon.
Portofoliul Hexagon include proiecte rezidențiale, comerciale și de birouri în Cluj-Napoca și București.
La începutul lui 2026, tbi bank a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare, după preluarea de către Advent International, unul dintre cei mai mari investitori globali de private equity, care administrează active de aproximativ 100 de miliarde de dolari.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.