FacebookTwitterLinkedIn

Republica Moldova şi-a închis spaţiul aerian, iar compania naţională aeriană Tarom a suspendat zborurile către Chişinău. 

Măsura este valabilă începând de astăzi şi până pe 4 martie 2022, ora 23.59, potrivit informaţiilor transmise de Tarom. 

„Vă informăm faptul că Republica Moldova şi-a închis spaţiul aerian începând de astăzi, 24 februarie 2022, ora 12:02, având în vedere situaţia de conflict din regiune. În acest sens, TAROM suspendă operarea zborurilor spre/dinspre Chişinău, începând de astăzi (RO201, RO202, RO207, RO208, RO209 şi RO210)”, anunță compania.

“Conform NOTAM-ului (Notice to Airmen) emis de către Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova, suspendarea zborurilor este în vigoare până în data de 4 martie 2022, ora 23:59”, se mai arată pe site-ul Tarom.

Vezi și Ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale din Republica Moldova Andrei Spînu a anunțat că Republica Moldova îşi închide spaţiul aerian. Decizia a fost adoptată după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate.