FacebookTwitterLinkedIn

Lanţul american de restaurante fast-food Subway este aproape de a fi vândut către Roark Capital, care deţine restaurantele Arby’s şi Buffalo Wild Wings, pentru aproximativ 9,6 miliarde de dolari.

Tranzacţia ar putea fi finalizată săptămâna aceasta, a anunţat luni Wall Street Journal (WSJ).

În februarie, Subway a anunțat că analizează o posibilă vânzare a afacerii.

În cursul acestei luni, agenția de presă Reuters anunţa că fondurile de investiţii private TDR Capital şi Sycamore Partners vor să cumpere împreună Subway.

Subway are peste 37.000 de restaurante în peste 100 de ţări, inclusiv în România. Compania americană, renumită pentru sandwich-urile sale, este deţinută de cele două familii fondatoare de peste cinci decenii.