Statele Unite au făcut presiuni diplomatice asupra Italiei pentru a renunța la contractele guvernamentale cu Nuctech, furnizor chinez de echipamente de securitate, invocând îngrijorări legate de securitatea națională.
Potrivit unor surse citate de Bloomberg, Washingtonul a transmis oficial plângeri diplomatice în 2023, solicitând anularea unor licitații în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro privind furnizarea de scanere pentru autoritățile vamale italiene.
Diplomații americani ar fi ridicat problema până la nivelul biroului premierului Giorgia Meloni, exprimând temeri că imaginile colectate în porturile italiene ar putea fi accesate de autoritățile de la Beijing, afectând astfel securitatea Italiei și a SUA.
Reprezentanții Nuctech au negat acuzațiile, susținând că echipamentele lor respectă reglementările europene privind protecția datelor și că toate informațiile colectate aparțin clienților. Însă compania este deja pe lista neagră a entităților considerate o amenințare la adresa securității naționale de către SUA și este investigată de Comisia Europeană pentru presupuse beneficii neconcurențiale obținute prin subvenții de stat.
În fața presiunilor, oficialii italieni au transmis Washingtonului că anularea contractelor ar putea genera riscuri legale și tensiuni diplomatice cu China, dar au promis că vor ține cont de preocupările SUA la viitoarele licitații. Între timp, guvernul italian a introdus restricții care favorizează ofertanții din Italia, NATO sau state aliate.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.