FacebookTwitterLinkedIn

Statele Unite vor oferi Ucrainei un ajutor militar suplimentar de 450 de milioane de dolari, a anunţat joi John Kirby, oficial care coordonează comunicarea Casei Albe pe probleme strategice.

Acest buget conduce la aproximativ 6,1 miliarde de dolari suma totală a ajutorului militar pe care Washingtonul l-a oferit Kievului de la invadarea ţării de către Rusia şi la 6,8 miliarde de dolari de când Joe Biden este preşedinte.

Noua componentă a asistenţei oferite Ucrainei prevede în special livrarea a patru sisteme Himars (High Mobility Artillery Rocket System) și lansatoare de rachete puternice montate pe blindate uşoare. De asemenea, asistenţa militară americană mai cuprinde, printre altele, muniţie, 2.000 de arme automate şi bărci de patrulare, informează portatul TVR.

John Kirby a mai spus că partea americană este „zilnic” în contact cu cea ucraineană cu privire la nevoile militare şi a precizat că SUA îşi reconfigurează livrările de echipamente pentru ca ajutorul acordat să rămână „pertinent”.