
Un studiu realizat de către Ministerul Mediului relevă că mai bine de o treime din suprafața arabilă a țării este cu risc de aridizare, posibil chiar deșertificare.
Conform studiului, în prezent există peste 800.000 de hectare pe care agricultura se va practica din ce în ce mai greu, cele mai afectate zone regăsindu-se în județele Olt, Dolj și Mehedinți.
Datele Institutului de Cercetări pentru Pedologie și Agrochimie București demonstrează că peste 11,2 milioane de hectare de teren sunt susceptibile de degradare prin aridizare (apariția temperaturilor foarte ridicate) și posibilă deșertificare, dintre care pentru peste 7,5 milioane de hectare (66,8%) susceptibilitatea este mare.
În prezent, există susceptibilitate mare și moderată de degradare pentru 13,3% din Câmpia de Vest, adică 1,5 milioane de hectare. De asemenea, 6,1% din terenurile din Podișul Transilvaniei sunt în pericol moderat, în timp ce pentru 6,4 milioane de hectare din Câmpia Română, Podișul Moldovei și parțial Dobrogea există un pericol mare.
Cât despre Dobrogea, specialiștii Institutului vorbesc despre această zonă ca de una „semi-aridă”. Deși ocupă o suprafață redusă (7,1% din totalul suprafețelor susceptibile), prezintă susceptibilitate extrem de mare pe o suprafață de peste 251.800 ha, susceptibilitate foarte mare pe o suprafață de 529.700 hectare, respectiv susceptibilitate moderată pe 18.500 de ha.
În ceea ce privește tipurile de terenuri cu risc crescut de aridizare sau deșertificare, există risc de aridizare pe aproximativ 8 milioane de hectare de teren arabil, adică 33,7% din suprafața totală a țării. De asemenea, sunt în pericol 150.700 de hectare cu pajiști și pășiuni și 21.400 de hectare cu culturi permanente.
Pe județe, cele mai afectate sunt Olt, unde 65% din terenurile arabile sunt în risc, Dolj, unde 66% din terenurile arabile sunt în risc și Mehedinți, cu 30% dintre terenurile arabile cu risc.