FacebookTwitterLinkedIn

Numărul cererilor de azil depuse în ţările Uniunii Europene a crescut cu 41% în luna februarie, mai ales din partea sirienilor şi afganilor, potrivit Eurostat.

Cele mai multe solicitări au aparţinut unor cetăţeni sirieni, urmaţi de afgani, columbieni şi venezueleni, scrie Reuters.

Din totalul cererilor, mai mult de trei sferturi au fost primite în Germania, Spania, Franţa şi Italia, iar 2.745 au aparţinut unor minori neînsoţiţi.

Numărul ucrainenilor, care a crescut de la 2.105 în februarie 2022 la 12.190 în martie 2022, a scăzut până la 1.110 în februarie 2023, inclusiv datorită faptului că mulţi refugiaţi ucraineni beneficiază de protecţie temporară.

Cetăţenii ruşi se află pe locul al optulea în clasamentul Eurostat, cu 2.385 de cereri.

Uniunea Europeană se confruntă cu un potenţial număr record de tentative de intrări ilegale în acest an. Agenţia de protecţie a frontierelor UE, Frontex, a raportat la începutul lunii mai cel mai ridicat număr de sosiri neautorizate în spaţiul UE pentru perioada de după 2016.