Interesul românilor pentru eficiența energetică crește accelerat: peste 60% intenționează să investească în următoarele 12 luni în soluții care reduc consumul și optimizează confortul locuinței, potrivit unui studiu realizat pentru platforma despre-energie.ro, proiect al companiilor E.ON și Delgaz Grid.
Tendința vine în contextul în care 87% dintre respondenți au aplicat deja măsuri de reducere a consumului în ultimele luni, de la ajustarea setărilor centralei până la trecerea la iluminat LED.
În același timp, doar 16% au instalat panouri fotovoltaice în ultimul an, deși interesul pentru energia verde rămâne ridicat.
Pentru viitoarele investiții, majoritatea românilor mizează pe resurse proprii:
- 58% vor folosi economiile personale;
- 30% speră să acceseze programe finanțate de stat (ex. Casa Verde Fotovoltaice);
- 12% iau în calcul un credit bancar.
Întrebați care este prioritatea nr. 1 pentru creșterea eficienței energetice, respondenții au indicat:
- 43% – înlocuirea electrocasnicelor vechi cu aparate din clase energetice superioare;
- ~20% – izolarea termică;
- ~20% – schimbarea centralei clasice cu una în condensare, care poate reduce consumul cu până la 30%.

Pentru 75% dintre români, motivația majoră o reprezintă reducerea facturilor la energie.
Alți respondenți indică:
- 13% – creșterea confortului;
- 10% – reducerea impactului asupra mediului;
- 2% – creșterea valorii locuinței.
Estimările privind economiile obținute sunt moderate:
- 50% anticipează o scădere de 20–40% a facturilor;
- 25% văd o reducere sub 20%;
- 25% sunt optimiști și estimează economii între 40–60%.
Românii sunt tot mai preocupați de modul în care consumă energia – fie prin schimbarea comportamentului, fie prin investiții în tehnologii noi. Obiectivul rămâne același: confort sporit, costuri mai mici și alinierea la tendințele europene privind eficiența energetică.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.