FacebookTwitterLinkedIn

Angajații simt nevoia să revină la birou, iar companiile investesc tot mai mult în soluții viabile pe termen lung. Un angajat din cinci lucrează în continuare doar de la distanță, în timp ce aproape trei sferturi continuă să lucreze parțial de acasă și merg la birou aproximativ trei zile pe săptămână, după cum a arătat un sondaj recent la inițiativa Genesis Property.

Lucrul de acasă a fost o soluție temporară la efectele pandemiei de Covid-19, însă, la aproape doi ani de la debutul pandemiei, revenirea la birou devine tot mai necesară pentru evoluția sustenabilă, pe termen lung, a profesioniștilor, companiilor și economiei în ansamblu.

Aspectele pozitive ale lucrului de la distanță sunt incontestabile, dar trebuie avute în vedere și efectele negative care se conturează pe termen lung. Astfel, în următorii ani, angajații care vor lucra de la distanță s-ar putea confrunta cu probleme în ceea ce privește ritmul de învățare și evoluție, iar companiile ar putea avea dificultăți în a forma echipe bine închegate, cu o vastă experiență internațională.

Lucrul de la distanță îi izolează pe angajați și îi lipsește de interacțiunea autentică, iar învățarea de noi aptitudini necesare adaptării la societatea viitorului ar putea avea de suferit. Procesul de învățare online este, uneori, mai greu de gestionat decât cel offline, iar informațiile de detaliu pot scăpa, creând astfel dificultăți în înțelegerea realistă a situației.

Totodată, dincolo de învățarea aptitudinilor, mai apare și problema relațiilor informale, necesare unei interacțiuni autentice între colegii și managerii din orice organizație. Învățarea informală este foarte importantă pentru că se bazează pe participarea directă a angajaților în viața de zi cu zi a organizației, pe feedback-ul primit în timp real, pe relațiile sociale autentice și pe discuțiile pe subiecte adiacente jobului. Un job nu este legat strict de fișa postului și de obligațiile minime ale angajatului, ci are multe aspecte și detalii suplimentare. Există mereu nuanțe ce fac diferența dintre un angajat care lucrează doar strictul necesar, pentru a primi un salariu la finalul lunii, și o persoană ambițioasă, care vrea să-și înțeleagă cu adevărat colegii și organizația din care face parte pentru a putea avansa în carieră.

O altă problemă, evidențiată și într-un raport efectuat de KPMG, este cea legată de expați. De multe ori, companiile aleg să înlocuiască expații trimiși să lucreze într-o altă țară cu o persoană care lucrează de la distanță. Asta ar putea îngreuna eforturile de recrutare de talente ale companiilor, în special în rândul tinerilor care doresc să obțină o experiență profesională internațională. Mai mult de atât, înlocuirea acestei experiențe cu lucrul online ar putea scădea gradul de diversitate în interiorul organizațiilor și ar reduce mult nivelul de conexiune și omogenitate în cadrul unei multinaționale. 

Un sistem de lucru hibrid, cu 3-4 zile pe săptămână lucrate de la birou, ar putea fi soluția perfectă pentru a rezolva aceste probleme. Desigur, să nu uităm că pandemia nu s-a încheiat, iar spațiile de lucru trebuie să beneficieze de un set vast de măsuri care să le asigure un nivel înalt de sănătate. Multe dintre aceste măsuri sunt recomandate în IMMUNE Building Standard™, standardul lansat în aprilie 2020, dedicat sănătății în interior și conceput pentru a răspunde atât provocărilor actuale, cât și celor viitoare.