Globalworth, cel mai mare proprietar de birouri din România, l-a numit pe Stamatis Sapkas în funcția de CFO al Grupului. Acesta va prelua poziția începând de la 1 mai 2022, urmându-i lui Andreas Papadopoulos, care demisionează din funcție după opt ani la Globalworth.
Stamatis Sapkas îi va raporta lui Dimitris Raptis, CEO al Grupului Globalworth.
“Stamatis Sapkas a fost implicat în numeroase proiecte importante, mai întâi ca Director de Investiții, iar ulterior ca Director General Adjunct de Investiții, începând cu oferta publică inițială a companiei din iulie 2013, tranzacții de investiții în România, tranzacții de finanțare a instrumentelor de capital și a obligațiilor financiare și achiziția GPRE în Polonia în 2017”, afirmă Dimitris Raptis.
Sapkas are în jur de 20 de ani de experiență în consultanță și investiții imobiliare. Înainte de Globalworth, a fost membru al echipei de investiții Real Estate și Lodging din cadrul Citigroup cu sediul Londra, dar a lucrat și pentru Eurobank Properties din Atena, Grecia.