FacebookTwitterLinkedIn

Odată cu această tranzacție, gradul de ocupare al componentei de retail a ansamblului depășește 50%.

Noul magazin va funcționa sub conceptul Mega Image City și va ocupa aproximativ 460 de metri pătrați la parterul clădirii de birouri din cadrul proiectului. Tranzacția marchează un moment cheie în dezvoltarea ansamblului, ridicând instantaneu gradul de ocupare a întregii componente de retail la peste 50%, în timp ce negocierile pentru restul spațiilor disponibile se află deja într-un stadiu avansat.

„Noul magazin Mega Image City din QUEENS District face parte din angajamentul nostru de a fi aproape de clienții noștri și de a transforma cumpărăturile de zi cu zi într-o experiență cât mai simplă și convenabilă. Zona Aviației–Floreasca reunește o comunitate dinamică, atât rezidențială, cât și de afaceri, iar această nouă locație ne permite să ne consolidăm și mai mult oferta de proximitate și să răspundem nevoilor zilnice ale persoanelor care locuiesc și lucrează în zonă”, a declarat Luiza Tăut, Business Unit Lead Mega Image.

Amplasat strategic pe Șoseaua Pipera, în proximitatea stațiilor de metrou Aurel Vlaicu și Pipera, ansamblul este conceput ca un pol urban mixt ce integrează 237 de apartamente premium și o componentă de birouri de clasă A cu o suprafață însumată de 22.500 de metri pătrați.

„Atunci când am desenat conceptul QUEENS District, ne-am dorit ca fiecare dintre funcțiunile proiectului să aibă un impact direct în experiența celor care vor locui sau lucra aici, iar componenta de retail se află în centrul acestei viziuni. Construim un mix de servicii atent selectate, concepute pentru a se completa reciproc. Mega Image se integrează firesc în această viziune, oferind rezidenților și celor care lucrează în zonă acces facil la produse esențiale, chiar în proximitatea locuinței sau a biroului”, a explicat Maria Jianu, Leasing Director SPEEDWELL.

Calendarul de execuție al dezvoltării avansează în ritm susținut, finalizarea completă a întregului ansamblu fiind estimată de reprezentanții companiei pentru primul trimestru al anului 2027. Avansul lucrărilor este sprijinit și de parteneriatul cu grupul STRABAG, care deține dublul rol de antreprenor general al construcției și prim chiriaș-ancoră pentru spațiile de birouri din complex.

SPEEDWELL este un dezvoltator imobiliar cu prezență extinsă în România și Polonia, fiind activ pe segmentele rezidențial, mixed-use, office și industrial. În prezent, portofoliul companiei depășește 5.500 de locuințe și 180.000 mp de spații comerciale, de birouri și industriale, cu o valoare totală a proiectelor estimată la aproximativ 2 miliarde de euro.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.