Când stresul și emoțiile negative se manifestă prin simptome fizice sau senzații corporale, fără o cauză medicală clară, soluția nu este meditația ghidată ori alte practici de wellbeing, și în niciun caz Dr. Google.
„Somatizarea” este unul dintre numeroșii termeni care au migrat , în ultimii ani, din limbajul de specialitate, în vorbirea curentă, înlocuind tradiționala „o fi pe fond nervos”. Însă noțiunea a „împlinit” de curând un secol de existență, fiindu-i atribuită lui Wilhelm Stekel (1923), care l-a folosit pentru a descrie mecanismul prin care se produc simptome somatice în nevroze, suferința psihologică fiind exprimată sub formă de simptome fizice. Dar deși aceste simptome cât se poate de reale – uneori intense și de durată – nu au o cauză fizică, nu înseamnă că nu pot avea urmări îngrijorătoare după ce „trece” emoția care le-a provocat. Și nu o spunem noi sau „internetul”…
E lesne de înțeles că asocierea unor simptome cu o cauză psihologică nu este chiar… floare la ureche. Cei afectați nu realizează aproape niciodată legătura dintre cauză și efect, și este evident că nu vor apuca pe calea corectă. Este un lucru comun să ne autoadministrăm antiinflamatoare pentru aproape orice durere sau disconfort, să înghițim cu pumnul suplimente alimentare – inclusiv pentru a combate anxietatea, mai nou – sau să descărcăm o aplicație ori un podcast care să ne „lumineze” calea de ieșire din negura depresiei. Dar toate acestea au efecte minore și nu neapărat în direcția dorită.
Serios, acum… atunci când ai dureri de cap sau de stomac, ultimul loc în care te gândești este „canpeaua” psihologului. De fapt, nu e nici măcar ultimul; pur și simplu nu iei în calcul această posibilitate. Cel mult, o va recomanda medicul de familie, după ce va primi setul de analize și concluziile medicilor de specialitate. Asta, dacă ai norocul să o facă…
Ce metode de diagnostic se folosesc pentru identificarea somatizării? „Pentru a determina cauzalitatea simptomelor se parcurge un examen psihologic clinic amănunțit care presupune cercetarea istoricului psihologic și medical al individului, iar ulterior se exclud simptomele cauzate de patologii medicale și se consemnează simptomele cauzate de patologii psihologice, acestea din urmă putând fi considerate simptome somatice,” arată psihologul clinician specializat în psihopatologie Robert Petrache, cel care ne-a ajutat să înțelegem mai bine conceptul numit „somatizare”, cu toate implicațiile sale.
Care sunt cele mai comune simptome de somatizare pe care le întâlniți în practica dvs.? Este adevărat că există legături directe între sursa stresului și simptomele resimțite?
Am întâlnit toată plaja de simptome care indică somatizarea unor tulburări psihice, dar cele mai comune sunt cele gastro-intestinale, unde regăsim arsuri, crampe, greață sau senzația de gol. Faptul că acestea sunt mai des întâlnite nu este întâmplător, ci reflectă procentul ridicat de tulburări preponderent regăsite în clusterul B al tulburărilor de personalitate(dramatic și emoțional) și a celor din cadrul tulburărilor de anxietate(tulburarea de panică, PTSD, anxietatea generalizată). Și fiecare dintre simptomele menționate are corespondent într-o tulburare din spectrul emoțional.
Dacă ne spunem „las`că trece!”, problema e rezolvată? Care sunt riscurile asociate cu ignorarea sau neglijarea simptomelor psiho-somatice?
Ca și în cazul ignorării tulburărilor de dispoziție, a tulburărilor de anxietate sau a celor de personalitate, ignorarea simptomelor psiho-somatice poate duce la agravarea stării de sănătate atât psihice cât și fizice și dezvoltarea unor afecțiuni comorbide cu cele deja prezente. Este indicat ca identificarea simptomatologiei somatice să fie făcută cât mai astfel pozitive.
Există oameni care nu somatizează deloc trăirile intense? De fapt, este evident că suntem diferiți, dar care este „secretul” lor, cum reușesc să evite asta?
În teorie ar trebui ca toți indivizii care funcționează în parametri normali din punct de vedere cognitiv să experimenteze simptome somatice în situații diferite de la un individ la altul, dar unele studii arată că indivizii cu grad ridicat de psihopatie pot fi exceptați de la această regulă, ei neexperimentând emoțiile așa cum le experimentează ceilalți. Există diferențe ale simptomelor somatice chiar și funcție de tulburările de personalitate ale indivizilor, având niveluri diferite de somatizare.
Care sunt pașii prin care ajutați pacienții să înțeleagă legătura dintre stresul emoțional și simptomele lor fizice?
Fiecare client vine cu propriul bagaj emoțional în cadrul cabinetului și pentru fiecare, intervalul în care acesta înțelege, acceptă și corijează problemele pe care le resimte, diferă semnificativ. Dar în momentul în care primele două etape sunt atinse, acesta este la un pas de a ieși din starea de disconfort cu care a venit la cabinet. Pașii propriu-ziși sunt reprezentați de explicații de ordin tehnic, prin care se elimină cauzele medicale și sunt explicate cele psihologice.
Care sunt strategiile pe care le recomandați pentru reducerea stresului și gestionarea emoțiilor negative asociate cu somatizarea?
Aproape în totalitatea lor simptomele psiho-somatice sunt cauzate de DISONANȚA COGNITIVĂ. Noțiunea face referire la disconfortul creat de dezacordul dintre două convingeri sau realități antagonice, iar soluția este reducerea disconfortului, fie printr-o soluție falsă (înclinarea balanței către crezul propriu), fie printr-o soluție reală( înclinarea balanței către realitate). Un exemplu simplu este acela al unui fumător care are două convingeri antagonice:
-cea proprie în care nu concepe viața fără fumat
-cea reală în care fumatul este nociv
Individul încearcă să reducă disonanța cognitivă (disconfortul) prin găsirea unor elemente care îi vor susține consumul (plăcere, nevoie, socializare) sau acceptării realității (nocivitatea fumatului).
În ultimii ani, conceptul de wellbeing a luat amploare, dând multora senzația că tehnicile cuprinse în acesta ar putea înlocui intervenția unui specialist în cazul unor afecțiuni precum depresia, anxietatea, etc. Cum vă poziționați dvs în acest context?
Noțiunea actuală de wellbeing este subiectivă și din păcate exclude aportul extern al specialiștilor din diverse domenii. Fiecare înțelege wellbeing-ul diferit, și dacă tot am atins subiectul fumatului, voi folosi același exemplu:
-fumătorul fumează pentru că îl echilibrează emoțional.
-sedentarul invocă calitatea sălilor de fitness și alege să nu își compromită sănătatea prin accidente stupide.
-carnivorul invocă lipsa proteinelor din legume și fructe.
Lista poate continua. Ideea de bază este că fiecare individ caută justificare în lipsa lui de acțiune și o numește wellbeing.
Să luăm și un exemplu concret: unul trecut, căutările după „somatic workouts” ca soluție pentru tulburările psiho-somatice au fost în topul tendințelor de căutare pe Google. Cât este știință și cât este marketing?
Prin definiție orice activitate de „workout” presupune o implementare repetitivă a unor concepte pozitive menite să mențină un echilibru. Pentru a putea menține un echilibru în orice fel de activitate sau situație de fapt, este nevoie de EXISTENȚA prealabilă a climatului deja echilibrat. Dar cum putem accede la menținerea unui echilibru când echilibrul nu există?
Care este perspectiva dvs. asupra viitorului în ceea ce privește abordarea somatizării?
Din punct de vedere al studiului și punerii în practică, abordarea somatizării se situează la un nivel foarte înalt, dar nu același lucru pot spune despre cazul acceptării somatizării ca o problemă reală, de către indivizii implicați direct. Dar pot spune că fenomenul devine din ce în ce mai acceptat odată cu conștientizarea nevoii reale de wellbeing. Oamenii devin mai deschiși cu fiecare generație care are acces la informații și prevăd o îmbunătățire la nivelul întregii societăți.
Inevitabil, există și o întrebare despre AI, deja un „clișeu” în interviurile din ultima vreme: credeți există vreo șansă ca inteligența artificială să poată „lucra” în locul psihologului?
Inteligența artificială a devenit și va fi o extensie indispensabilă a existenței umane, așa cum este azi smartphone-ul. AI-ul în forma actuală nu reprezintă o inteligență în sensul real, ci mai degrabă un supercomputer capabil să genereze rapoarte în timp real.
AI va fi într-adevăr inteligență artificială atunci când va putea genera concluzii fără a avea nevoie de miliarde de GB de date deja raportate, fără de care ACUM nu poate exista. Așa cum nici religia și implicit preoții nu au devenit nesemnificativi, cred că și nevoia de interacțiune umană cu psihologul va dăinui.