Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că are în lucru 781,38 kilometri, din care 263,43 kilometri în etapa de proiectare, iar 517,95 kilometri în etapa de execuţie.
Pe Autostrada A0, lotul 3 Sud Bragadiru – Joiţa (17,965 km) se află în etapa de execuţie, lotul 1 Nord Joiţa – Corbeanca (17,5 km) în etapa de proiectare, lotul 3 Nord Afumaţi – Pantelimon (8,60 km) în etapa de execuţie, iar lotul 4 Nord Pantelimon – Glina (4,47 km) în etapa de execuţie, notează Agerpres.
Pe autostrada A1, Sibiu – Piteşti, Secţiunea 2 Boiţa – Cornetu (31,33 km) este în etapa de proiectare, Secţiunea 3 Cornetu – Tigveni (37,40 km) în etapa de proiectare, Secţiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeş (9,86 km) în etapa de execuţie, Secţiunea 5 Curtea de Argeş – Piteşti (30,35 km) în etapa de execuţie, în timp ce autostrada Lugoj – Deva (Secţiunile E şi D ale lotului 2), de 9,13 km, în etapa de execuţie.
Pe Autostrada Transilvania (A3), Secţiunile Nădăşelu – Mihăieşti (16,80 km) şi Mihăieşti – Zimbor (13,26 km) se află în etapa de execuţie, Secţiunea Zimbor – Poarta Sălajului (12,24 km) în etapa de execuţie, Secţiunea Suplacu de Barcău – Chiribiş (26,35 km) în etapa de proiectare, Secţiunea Chiribiş – Biharia (28,55 km) are ordin de proiectare dat.
Pe Autostrada Ploieşti – Paşcani A7, 320 km se află în etapa de execuţie.
Pentru anul 2024, sunt preconizaţi pentru deschiderea circulaţiei 198,14 km de drum de mare viteză: A0 Sud lotul 1 Glina – Vidra (16,93 km) dat deja în trafic; A0 Nord – lotul 3 Afumaţi – Pantelimon (2 km) – pentru asigurarea legăturii cu DN2; Autostrada A7 Ploieşti – Buzău lotul 1 (21 km) şi lotul 2 (28,35 km); Autostrada Buzău – Focşani (82,44 km); DEx6 Brăila – Galaţi (10,767 km); DEx12 Craiova – Piteşti – tronsonul 1 Craiova – Robăneşti (17,7 km); DEx16 Centura Oradea – A3 (18,96 km); DEx Craiova – Piteşti, tronson 4, de 32 km.