Şoferii care conduc agresiv pe drumurile publice vor putea fi raportaţi, începând de duminică, pe platforma de servicii online a Ministerului de Interne.
Sunt vizaţi conducătorii auto care fac manevre de intimidare, precum schimbarea repetată a benzilor, condusul la o distanţă foarte redusă faţă de un alt vehicul sau şicanarea prin aşa-numitele flash-uri cu farurile.
„Începând cu data de 27 octombrie 2024, pe aplicația MAI, hub.mai.gov.ro, la secțiunea ESAR (sesizări abateri rutiere) se vor putea transmite informații despre comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice”, se arată în comunicarea ministerului.
Pentru a putea beneficia de acest serviciu public online, reclamantul trebuie să aibă un cont validat, fie prin ghiseul.ro, fie prin deplasarea la un ghișeu al Poliției Române.
Sesizarea participantului la trafic va trebui să conțină, în mod obligatoriu, datele acestuia de identificare (nume, prenume și codul numeric personal ori, după caz, codul de identificare, datele de contact, număr de telefon și adresa de corespondență, declarație pe propria răspundere cu privire la veridicitatea aspectelor percepute și a înregistrării audio-video sau video, data, ora, locul sau orice alte elemente care să conducă la identificarea locului unde a fost surprinsă posibila faptă contravențională, precum și semnătura).
Totodată, pot fi reclamate conducerea motocicletei având în contact cu partea corosabilă numai una dintre roţi, mersul cu spatele în scopul intimidării celorlalţi participanţi la trafic, derapajele controlate în vederea rotirii maşinii sau accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.
Sancţiunea pentru comportamentul agresiv în conducerea maşinilor presupune 4-5 puncte de amendă, respectiv 660 – 825 de lei şi reţinerea permisului pentru 30 de zile.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.