FacebookTwitterLinkedIn

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anunțat intrarea în operare, începând cu 15 noiembrie 2024, a trenurilor electrice RE-IR1 Alstom Coradia pe ruta Bucureşti Nord-Ploieşti Vest-staţiunile de pe Valea Prahovei-Braşov, potrivit unui document publicat pe site-ul ARF, citat de Agerpres.

Compania a mai anunțat că, în prima parte a anului 2025, restul de 11 trenuri Alstom Coradia care vor intra în parcul ARF şi vor fi predate spre operare CFR Călători, vor circula pe toate rutele din contract: Bucureşti – Constanţa; Bucureşti – Craiova;  Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Sighişoara – Alba Iulia – Deva – Arad – Timişoara; Bucureşti – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Timişoara – Arad; Bucureşti – Craiova – Târgu Jiu – Deva.

Potrivit ARF, celelalte 25 de trenuri electrice RE-IR1 Alstom Coradia vor intra în circulaţie în 2025, în cadrul contractelor de servicii publice aflate în prezent în procedura de licitare, deservind restul de magistrale feroviare electrificate: Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Iaşi; Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Suceava; Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Brăila – Galaţi;  Iaşi – Suceava – Dej – Cluj Napoca; Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Sighişoara – Cluj Napoca; Braşov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bistriţa – Cluj Napoca; Bucureşti – Ploieşti – Braşov; Cluj Napoca – Alba Iulia – Deva – Arad – Timişoara.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a contractat de la furnizorul Alstom Ferroviaria SpA 37 rame electrice inter-regionale de lung parcurs printr-un contract de achiziţie încheiat în luna martie 2022. Primul tren electric Alstom Coradia Stream din acest lot a ajuns în România pe 4 decembrie 2023, de atunci aflându-se în teste, în timp ce calendarul de livrare a celorlalte 36 de rame electrice RE-IR s-a decalat.

Valoarea totală a contractului pentru achiziţia celor 37 unităţi electrice multiple şi serviciile de mentenanţă aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la 2,42 miliarde lei, fără TVA. Trenurile pentru ARF au fost produse în Polonia.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.