Valery Kuznetsov și Otto Winken sunt doi dintre ambasadorii culturii ucrainene, care, în ciuda susținutei lor prezențe artistice peste hotare, au rămas și au continuat să lucreze în Dnipro, locul în care și-au fondat studioul Smith & Winken. Himerele lor mecanice din colecția Endless Movement (Mișcare fără sfârșit), ce amintesc de cercetările tehnico-artistice ale lui Da Vinci, dar și de imaginarul SF al secolului trecut, au încântat publicul celui mai prestigios centru dedicat artei cinetice, M.A.D. Gallery, din Geneva. I-am invitat pe cei doi artiști și designeri să ne vorbească despre carierele lor, despre orașul Dnipro și viața acolo înaintea și în timpul războiului, despre forța formatoare a artei și despre redutabila ei tărie.
Citește aici prima parte a interviului
Lucrările voastre se nasc la intersecția dintre bionică și arta cinetică, fiind impregnate cu un lirism atât de delicat, încât par a nu aparține acestei lumi – și totuși, paradoxal, îți transmit o senzație de familiaritate. Aș vrea să-mi vorbiți despre procesul creator, despre felul cum prind contur ideile voastre.
Valery: Am venit cu o întrebare deloc originală, dar, de fapt, foarte importantă, care a devenit încă și mai percutantă în vremurile acestea de război: Ce e viața? E ea spiritualitatea naturii inanimate sau partea mecanică a ființelor? Aceste mecanisme sunt asemenea esenței dezgolite a unui organism viu; ele te fac să te gândești la ciclicitatea vieții, dar și la fragilitatea ei.
Otto: Toți cei care au văzut sculpturile noastre spun că ele emană o certă magie. Îți transmit o stare de dincolo de timp și spațiu, de trecut și viitor. Fiecare privitor se raportează altfel la aceste obiecte artistice. Cum s-a spus deja, Apollo 18 a fost inspirat de estetica perioadei de debut a explorărilor spațiale. Skipper impresionează cu sursele sale mobile de lumină. Forma ce descrie mișcări alternative simbolizează permanența și structura ciclică a proceselor vii.
Sculptura este realizată din materiale contrastante – metal și hârtie în evantai, trimiteri la rezistența și fragilitatea vieții. Pentru lucrarea Hover am construit un mecanism central care generează pulsiuni. În poziție statică, Hover pare că pândește, ca și cum ar fi în mijlocul naturii. Odată pornit, mecanismul plutește.
Vă împărțiți sarcinile, există zone de interes preferențiale – fiind unul mai degrabă interesat de partea mecanică a activității, celălalt de cea estetică, să zicem?
Otto: Poate că e greu de crezut, dar lucrăm ca unul, completându-ne. În procesul creativ intervin mulți factori – asocieri întâmplătoare, discuții, imagini, amintiri, visuri –, asupra cărora ne aplecăm împreună. Ulterior e greu să ne mai dăm seama care a fost punctul de pornire. Multe dintre ideile noastre nu ajung să fie transpuse în practică. Rezultatul este influențat de milioane de detalii. Recurgem și la design computerizat, și la desenul de mână (cum e cazul schițelor principale).
Supunem componentele gata făcute la nenumărate experimente, ameliorându-le constant, ceea ce presupune mult timp. Mișcarea armonioasă a acestor mecanisme seamănă cu cea a ceasurilor ultraprecise: fiecare micron, miligram, microinteracțiune a materialelor contează. Fiecare lucrare înseamnă realizarea a sute de componente, adică mii de ore de manufacturare, de ajustare și reajustare, de experimentare în vederea aplicării ideilor.
Din ce zone ale artei contemporane și istorice vă extrageți inspirația? Vocația davinciană e evidentă, prin felul în care îmbinați arta și tehnologia, dar la fel de clar e și că mai degrabă există aici un cumul de influențe.
Valery: În anii ’70, în volumul Societatea de consum, filozoful și sociologul francez Jean Baudrillard anticipa faptul că vom ajunge să prețuim în primul experiențele. Așadar, nu valorile materiale, ci experiențele puternice și pure, încercate de omul sătul de bunurile materiale. Fiecare dintre lucrările din colecție (ale căror nume ajută la decodarea semnificației lor) seamănă cu o „ființă” măiestrit plăsmuită.
Pentru mine, acest proiect reprezintă o experiență cu totul nouă – la început a fost o experiență de de natură emoțională. Nenumăratele expoziții internaționale și bienale de artă contemporană pe care le-am văzut mi-au permis să filtrez multiplele straturi culturale acumulate în evoluția omenirii.
Poți găsi în aceste lucrări influențe extrase din obiectele mecanice ale lui Leonardo Da Vinci, din designul aparatelor de radio conceput de Dieter Rams, din minimalismul japonez, din liniile Art Nouveau, din influențele venind din Egiptul Antic.
Otto: I-aș numi pe designerul și artistul futurist Syd Mead și pe Dieter Rams. Legile mecanicii, ale electricității și ale fizicii, în general, reprezintă normele care structurează și îmblânzesc „emoția”. Fiecare lucrare vine mereu cu o imensă provocare.
Piesele expuse la Geneva, la M.A.D. Gallery, sunt create în serie limitată. Cum vi-l imaginați pe colecționarul ideal al acestor lucrări?
Otto: E cunoscătorul care se îndrăgostește pe dată și iremediabil de lucrări – cred că așa și-l imaginează orice artist. E cel care nu are nevoie de argumente, care înțelege operele fără cuvinte, la nivel subconștient, cel care rezonează cu ele și dorește să aprofundeze această experiență emoțională achiziționându-le.
Valery: Visez la acel cunoscător care să vrea să achiziționeze toată sau cea mai mare parte a colecției. Mi-ar plăcea să știu că există și altcineva în afara noastră care se bucură de performance-ul simultan al acestor lucrări în același spațiu. Impresia pe care o produc laolaltă e foarte puternică! Fiecare are personalitatea ei, căci noi nu repetăm idei, caracteristici, piese componente.
Cât de importantă este expoziția geneveză pentru voi și care este reacția de până acum din partea publicului?
Valery: M.A.D. e una dintre cele mai prestigioase galerii tocmai datorită preocupării de a descoperi nume noi în domeniul artei cinetice și mecanice de pe întregul mapamond. Lucrul cel mai important este că am întâlnit oameni pasionați, cu care suntem pe aceeași lungime de undă și pe care îi bucură creațiile noastre.
Otto: Faptul că suntem reprezentați de M.A.D. Gallery e împlinirea unui mare vis. Expoziția ne-a dat un puternic impuls să continuăm seria de lucrări și ne-a scos din starea de criză – nu trebuie uitată situația grea generată de război. În ultimele luni am lucrat la piese încă și mai îndrăznețe, mai complexe la nivel tehnic și estetic, pe care sperăm să le putem aduce curând în fața publicului european.
Ce credeți că vă rezervă viitorul?
Otto: Am acumulat multă experiență, am depășit temeri, suntem, așadar, gata să mergem înainte cu toată inima și cu toate ideile noastre. Lucrările noastre sunt ca o victorie a luminii, reprezintă contribuția noastră pe frontul cultural. E important să le spunem oamenilor că Ucraina este o țară uimitoare și liberă, cu un uriaș potențial. Fiecare expoziție e un prilej de a exprima libertatea noastră interioară prin intermediul unor lucrări care vorbesc mai convingător decât o mie de cuvinte: suntem un popor liber, cu o cultură solidă și posibilități creatoare imense.
Valery: Visul nostru este să realizăm un spectacol în unul dintre marile muzee de artă contemporană ale lumii, punând laolaltă lucrările noastre, muzica și coregrafia contemporană – creând astfel un teatru al artelor cinetice. Ne-ar plăcea și să putem realiza decoruri mecanice pentru un film de Tim Burton.
