La mai mult de un an de la izbucnirea războiului din Ucraina, cauza națională a vecinului nostru este admirabil apărată nu doar pe frontul de luptă, ci și pe cel cultural. Arta ucraineană e mai vizibilă ca oricând și ne vorbește nu doar despre război și suferință, cât mai ales despre visuri și viziuni ale unei lumi mai libere. Valery Kuznetsov și Otto Winken sunt doi dintre ambasadorii culturii ucrainene, care, în ciuda susținutei lor prezențe artistice peste hotare, au rămas și au continuat să lucreze în Dnipro, locul în care și-au fondat studioul Smith & Winken. Himerele lor mecanice din colecția Endless Movement (Mișcare fără sfârșit), ce amintesc de cercetările tehnico-artistice ale lui Da Vinci, dar și de imaginarul SF al secolului trecut, au încântat publicul celui mai prestigios centru dedicat artei cinetice, M.A.D. Gallery, din Geneva. I-am invitat pe cei doi artiști și designeri să ne vorbească despre carierele lor, despre orașul Dnipro și viața acolo înaintea și în timpul războiului, despre forța formatoare a artei și despre redutabila ei tărie.
Foto: M.A.D. Gallery; arhiva Smith & Winken
Cum v-ați cunoscut? Cine a avut ideea tandemului artistic?
Otto: Eu dintotdeauna m-am simțit atras de mecanică; încă din copilărie m-au interesat realizarea de obiecte mecanice și experimentele de tot felul. Spunem în glumă că întâlnirea noastră a fost ca un soi de intersecție a paralelelor; grație ei, fiecare a putut să-și amplifice propriile căutări cu experiența celuilalt. Pentru noi, întâlnirea aceasta a fost un Big Bang, a creat un nou univers.
Valery: Înainte de prima noastră întâlnire, de acum câțiva ani, fiecare mergea pe drumul său creativ și profesional, mânat de propriile căutări. În ce mă privește, a fost una dintre cele mai importante întâlniri, ducând la apariția unei alte forțe creatoare, a cadrului numit Smith & Winken, care nu doar a pus laolaltă experiențele noastre, ci le-a transformat în ceva cu totul nou.
De unde vine pseudonimul tău, Valery?
Valery: Smith e traducerea în engleză a rădăcinii numelui meu de familie, Kuznetsov, care înseamnă „fierar”.
Să continuăm tot cu tine, Valery – știu că ai un studio propriu de design, care funcționează deja de trei decenii. În acest răstimp ai primit cele mai importante premii din domeniu. Care crezi însă că e cea mai mare realizare a ta de până acum?
Valery: Am fondat studioul în 1993 împreună cu soția mea, Katerina Kuznetsova, un designer de interioare foarte talentat. Și uite că au trecut 30 de ani… Nici mie nu-mi vine să cred! Am făcut o groază de proiecte – să tot fie 250! –, iar lor li se adaugă mai mult de o sută de participări la expoziții din Ucraina sau de peste hotare.
Curiozitatea mă motivează: vreau să înțeleg lumea materială în toate manifestările ei. Explorez zilnic alte idei, le transpun în practică. Nu găsesc importantă împărțirea acestor idei pe genuri sau stiluri.
Adesea am oscilat între design și artă, utilizând materiale diverse, adresându-mă unor categorii diferite de public – de la designul de periuță de dinți (care mi-a adus un premiu Red Dot, în 2020) la giganticele mele sculpturi din oțel, lucrări de for public, de la uriașele instalații interactive realizate din materiale reciclate la laboratorul pentru copiii cu nevoi speciale, instalat într-un spital pediatric de psihiatrie.
Proiectul recent Cuba Buba e unul dintre cele mai importante pentru mine. Dar și grupul sculptural Inland (Înăuntrul țării/Pe uscat) amplasat într-una dintre piețele centrale din Dnipro înainte de război. Azi e ca un soi de simbol al curburii spațiale.
Care crezi că sunt proiectele care te reprezintă cel mai bine, Otto?
Otto: Lucrez ca arhitect de 20 de ani, așadar, printre proiectele mele reprezentative trebuie să includ interioarele realizate în Ucraina. Centrul de gravitație al fiecărui proiect a fost constituit de soluțiile originale – atât din punct de vedere figurativ, cât și tehnic.
Așa am câștigat o experiență neprețuită în ce privește cercetarea arhitecturală și a stilurilor de design interior, formându-mi un gust și un stil proprii, decelabile în colecția Smith & Winken, proiect care mă face să mă simt artist în toată puterea cuvântului.
Studioul Smith & Winken se află în Dnipro, un centru al cercetării tehnologice, orașul găzduind facilități industriale cheie pentru domeniul nuclear și de explorare a spațiului cosmic în perioada sovietică. Nu se poate ca moștenirea asta să nu vă fi influențat…
Valery: Locul de naștere și de formare n-are cum să nu joace un rol-cheie și să devină o sursă de inspirație și de reflecție. Dnipro a fost un mare oraș industrial în perioada sovietică și a rămas important până azi. Vei putea observa un ecou al urbanismului sovietic în lucrarea Apollo 18, alături de alte ecouri estetice venind din perioada de debut a explorării spațiului și din filmele SF. Apollo 18 este, pentru noi, urmarea poveștii din Odiseea spațială, a lui Stanley Kubrick.
Otto: Cluburile de radioelectronică și mecanică pentru copii și adolescenți erau foarte populare în perioada sovietică; am participat la astfel de activități. De aici se trage interesul meu pentru mecanică. Orașul e faimos pentru efervescența sa creativă – e locul de obârșie a numeroși artiști și designeri. Frumusețea lui te face să privești cu mai multă atenție în jur. În bună parte, atmosfera orașului nostru ne-a oferit acea libertate de gândire și înclinația către experiment.
Dnipro, la fel ca alte orașe ucrainene, a suferit de pe urma bombardamentelor rusești. Cum s-a schimbat el acum, în vreme de război? Dar carierele voastre?
Otto: Trăim în regim de forță majoră ca întreaga Ucraină. Dar activitatea studioului nu s-a oprit nicio clipă, nici măcar în timpul raidurilor aeriene. Din fericire, sediul nostru nu a fost afectat. Dar îți poți imagina ce schimbare dramatică a produs în viețile noastre acest război real, crud, teribil, un război în plin secol XXI!
Nu dorim nimănui o astfel de experiență. Cum pot coexista, oare, aceste obiecte ale frumosului și războiul îngrozitor care, iată, durează de un an în mijlocul Europei? De unde vine forța noastră nu doar de a supraviețui, ci și de a crea? Creativitatea e natura noastră. E o manifestare a libertății. Iar pentru noi libertatea reprezintă viața însăși.
Valery: Din fericire, Dnipro nu a devenit o țintă strategică în războiul stârnit de Rusia împotriva Ucrainei, așa că orașul și locuitorii săi au evitat destinul tragic al Mariupolului. Mă gândesc la asta, iar ochii mi se umplu de lacrimi. După victoria noastră, tragedia din Mariupol va fi dezvăluită pe de-a-ntregul lumii. Cazul unei clădiri rezidențiale din Dnipro lovite de rachetă a fost înmiit în Mariupol.
