
În zilele noastre, în special în mediul online, ne simțim adesea copleșiți de cantitatea de informații care ne înconjoară, fiind dificil să găsim surse de încredere, care să expună situația în mod precis și complet, fără a omite părți esențiale.
Din Teleorman la Cambridge
Andreea Ion și-a petrecut primii ani din viață i-a petrecut într-un sat din Teleorman, iar mai apoi s-a mutat la București, alături de părinții săi, care au muncit din greu pentru a-i oferi un trai mai bun. „Greutățile familiei m-au învățat încă de mică ce înseamnă valoarea educației, a muncii, și efectul pe care banii (sau lipsa acestora) îi pot avea în viața cuiva”, spune Andreea. Drept urmare, aceasta și-a arătat seriozitatea și dorința puternică de a se autodepăși, prin faptul că a studiat matematica, economia și statistica la University of Birmingham, iar apoi, datorită rezultatelor academice excelente, a obținut o bursă la University of Cambridge pentru a urma un program de master în finanțe și economie.
Prin prisma studiilor, dar și a stagiilor de practică pe care le-a făcut, Andreea spune că și-a format un bagaj de cunoștințe în finanțăriile corporative, în teoria modernă a portofoliului, precum și în optimizarea investițiilor.
Cum a început totul
În 2020, în timpul pandemiei, Andreea Ion și partenerul său, Jamie Galvin, închiși în apartamentul lor din Londra, au început să publice analize financiare despre anumite companii în care voiau să investească, cu scopul de a-și documenta propriul parcurs în domeniu, iar oamenii au continuat prin a pune întrebări despre cum să investească și ei la rândul lor. „Am identificat această nevoie în societate, o nevoie de educație financiară pe partea de investiții, și astfel, a luat naștere Stocks & Savings (un blog pe Instagram care are ca scop inițierea și educarea în domeniul investițiilor a 21.000 de urmăritori – n.red.).”
Tânăra consideră că educația despre investiții este, de obicei, foarte costisitoare, întrucât poate necesita resurse financiare, pentru achiziționarea unor cursuri de investiții sau pentru angajarea unor consilieri specializați în investiții, dar și resurse de timp, fiind cantități copleșitoare de informații, atât în cărți, cât și în mediul online.
Cei mai mulți oamenil nu vor să petreacă ore întregi pentru a înțelege cum funcționează acest domeniul al investițiilor, ci își doresc să găsească informațiile sintetizate și explicate, într-un singur loc. „De asemenea, ne-am dat seama că investițiile în bursa de valori nu sunt la fel de populare în Marea Britanie sau în UE precum sunt în SUA. Doar aproximativ o treime dintre britanici dețin acțiuni în mod direct, față de americani, printre care se identifică 50% acționari direcți. Desigur, nu există un singur motiv pentru această situație, factorii culturali si istorici au contribuția lor, însă educația financiară joacă un rol esențial în acest sens. De exemplu, Sondajul OCDE/INFE 2016 privind educația financiară a adulților a plasat Regatul Unit sub media țărilor OCDE în privința alfabetizării financiare. Articolele din mass-media, tind, preponderent, să favorizeze fie sfaturile generale de economisire, fie poveștile despre cum să faci bani rapid, în detrimentul beneficiilor unui plan financiar pe termen lung, sau a unui portofoliu diversificat de investiții, pentru a investi pe termen lung. Prin Stocks & Savings, noi vrem umplem acest gol, să spargem jargonul și să oferim oamenilor (în special tinerilor) educație financiară practică și accesibilă”.
Job sau hobby?
Andreea a demisionat recent de la job-ul ei, pentru a-și îndrepta toată atenția spre Stocks & Savings. Contul de Instagram a produs venit și până acum, în principal din reclame, însă, fiind foarte pasionată, Andreea a hotărât să se dedice în totalitate, astfel încât să atragă mai multe colaborări și să își crească veniturile, printr-un impact mai mare al Stocks & Savings.
„Dorim să ne extindem pe rețelele de socializare, să începem să fim activi pe YouTube și TikTok. De asemenea, tocmai ce am terminat primul sezon, format din opt episoade din The Stocks and Savings Podcast, disponibil pe Spotify și pe Apple Podcasts. În următorii ani, ne propunem sădezvoltăm o aplicație, care să îi ajute pe oameni, în ceea ce privește educația financiară. Plănuim să lansăm propriile noastre ghiduri și cursuri, care să fie accesibile tuturor, și care să îndrume tinerii pe partea de cum să începi să investești, investițiile în fonduri indexate, companii individuale, cum să analizezi o firmă și multe altele.”
Co-fondatoarea Stocks & Savings spune că „un mare avantaj al unui business online ar fi faptul că pe măsură ce afacerea se dezvoltă, volumul de muncă nu crește proporțional cu numărul de urmăritori, dar poate aduce un venit mai mare, deoarece reach-ul este mai mare, mai mulți oameni îți cumpără produsul – chiar dacă ai 100 de urmăritori sau 100 de mii de urmăritori, munca mea va fi destul de similară”.
Având în vedere că pe rețele de socializare crearea unui cont este gratuit, oricine este liber să posteze, important este să creezi o comunitate de oameni care să te urmărească în mod continuu, să stârnești reacții din partea lor și să îi transformi în potențiali clienți/consumatori ai afacerii tale. Cum alegi pe cine să urmărești? Totul se rezumă la felul în care persoana/persoanele din spatele contului reușesc să își expună ideile, opiniile, într-un mod cât mai autentic, pentru a menține audiența interesată nu doar prin informația calitativă, dar și prin mijloacele folosite pentru a o transmite. Andreea spune că abordează mereu subiecte extrem de actuale, de exemplu, „luna trecuta, rata inflației în Marea Britanie a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani, iar pentru a transmite această informație într-un mod creativ, am făcut un video despre patru factori care influentează rata inflației în momentul actual”. Acuratețea informațiilor transmise reiese din varietatea surselor folosite, precum, lucrări de cercetare și rapoarte de industrie, cărți, articole, toate fiind surse credibile, iar ceea ce conferă mai multă veridicitate este faptul că Andreea și-a terminat studiile de specialitate tot în acest domeniu. „Este vorba de perspectiva noastră, care are la bază multă pasiune. Ne propunem să transformăm subiecte complicate, în informații ușor de înțeles, cu o doză de originalitate și creativitate, de aceea, am ales să transmitem informațiile prin videoclipuri educaționale scurte, cu caracter sketches”.
Sfaturile Andreei Ion pentru un începător:
- Nu investi banii de care vei avea nevoie în următorii cinci sau chiar zece ani, întrucât bursa crește pe perioade lungi de timp, dar poate avea fluctuații destul de mari pe termen scurt! Astfel, pentru a avea cele mai bune șanse de a-ți crește capitalul, e o idee bună să îți extinzi orizontul de timp.
- Construiește un fond de urgență! Majoritatea experților recomandă să economisești o sumă egală cu cheltuielile de trai pe o perioadă de 3-6 luni, deoarece pot apărea costuri neprevăzute – nu vrei să fii pus în poziția de a-ți vinde investițiile într-un moment nefavorabil sau chiar mai rau de a te îndatora.
- Plătește datoriile care au dobândă mare, înainte de a investi în bursă! Spre exemplu, datoriile de pe cardul de credit au dobânzi mai mari decât rentabilitatea medie anuală a bursei de valori, astfel încât, dacă ai o asemenea datorie, ai putea obține un câștig mai mare prin plata respectivei datorii, decât ceea ce ai putea obține din investiții. De exemplu, S&P 500 are o rentabilitate medie anuală de aproximativ 10%, dar nu este garantată. Dacă tu ai datorii pe cardul de credit cu dobânda de 20%, ai putea fi într-o poziție mai bună dacă plătești întâi acea datorie”.