Tomra Collection România a anunțat introducerea unui nou sistem automat de colectare, care permite preluarea simultană, în vrac, a ambalajelor SGR din plastic, sticlă și metal, fără a necesita sortarea prealabilă de către consumatori.
Sistemul a fost conceput pentru a eficientiza procesul de returnare și este compatibil cu infrastructura deja existentă în punctele de colectare.
TOMRA R2 se adresează atât rețelelor moderne de retail, cât și magazinelor din comerțul tradițional, printr-un design modular și un flux de operare automatizat. Sistemul oferă rambursarea digitală a garanției și este realizat din materiale reciclate, potrivit unui comunicat al companiei.
Soluția a fost deja pusă în funcțiune în rețeaua Kredianis, un lanț de magazine din Vaslui, marcând o extindere a infrastructurii SGR către comerțul tradițional.
Conform unui studiu realizat de Tomra Collection România în 2025, 87% dintre respondenți folosesc voucherele de returnare pentru a efectua noi cumpărături în același magazin. În plus, 76% consideră rambursarea garanției principalul motiv pentru utilizarea sistemului. Datele arată că existența unui sistem automat de colectare este al treilea criteriu în alegerea magazinului unde sunt returnate ambalajele, depășind ca importanță chiar și accesul facil la parcare.
Lansarea noului sistem are loc în contextul în care România trebuie să atingă, până la finalul anului 2025, o rată de colectare de minimum 80% pentru ambalajele din plastic și metal, respectiv 75% pentru cele din sticlă. Din 2026, aceste obiective cresc la 90% pentru plastic și metal și 85% pentru sticlă.
Tomra Group, fondată în 1972, are în prezent peste 87.000 de sisteme automate de colectare instalate în 60 de țări. În România, compania deține un centru logistic în București, cu o suprafață de peste 4.000 mp.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.