FacebookTwitterLinkedIn

Prețul Bitcoin a avut un început de lună dificil, după ce a scăzut cu până la 9%, la un minim de 64.500 de dolari.

“Scăderea a coincis cu o creștere a randamentelor titlurilor de trezorerie și a dolarului american, deoarece pariurile investitorilor cu privire la o reducere a dobânzii în luna iunie s-au răcit în urma publicării unor date economice mai puternice decât se așteptau”, spune Simon Peters, analist al platformei de investiții eToro pentru piața criptoactivelor.

Analistul consideră că este interesant faptul că, de la atingerea unui maxim istoric de 73.800 de dolari pe 14 martie, prețul Bitcoin s-a consolidat în cadrul unui model grafic de triunghi simetric, înregistrând maxime mai mici și minime mai mari care converg către un punct.

Așa cum se întâmplă în general în cazul triunghiurilor simetrice pe o traiectorie crescătoare, prețul a ieșit acum în partea superioară și țintește din nou către un maxim istoric, precizează surssa citată.

Investițiile directe din ultimele două săptămâni ca urmare a cererii pentru ETF-uri de tip spot, o ofertă de vânzare de pe piețe relativ redusă și faptul că săptămâna aceasta se vor publica date importante privind inflația în SUA – toate ingredientele sunt prezente pentru a vedea noi maxime istorice pentru Bitcoin înainte de halving peste 11 zile.

În prezent, Bitcoin se tranzacționează la 70.600 de dolari, la doar 4,5% distanță de maximul istoric.

Evoluțiile săptămânii trecute

Săptămâna trecută a fost una dificilă pentru principalele criptoactive cu capitalizare mare de pe piață, acestea înregistrând doar câștiguri de o singură cifră în cel mai bun caz.

Cele mai mari schimbări au avut loc în direcția opusă. “Memecoins”, în special DOGE, au înregistrat cele mai mari pierderi, scăzând cu aproximativ 20%, diminuându-se câștigurile acestora din săptămâna precedentă.

Noutăți

Ripple va emite un stablecoin legat de dolarul american pe XRP ledger și pe blockchain-ul Ethereum, după cum scrie Simon Peters.

Ripple a anunțat că intenționează să lanseze un stablecoin legat de dolarul american, inițial pe registrul XRP și pe blockchain-ul Ethereum, cu planuri de extindere la alte blockchains și protocoale DeFi (Decentralised Finance) în timp.

Asemănător cu alte stablecoin-uri importante legate de dolar, cum ar fi USDT (Tether) și USDC de la Circle, stablecoin-ul propus de Ripple va fi, de asemenea, susținut de depozite în dolari americani, de titluri de trezorerie americane pe termen scurt și de alte echivalente în numerar.

Valoarea de piață a stablecoin-urilor este în prezent de aproximativ 150 de miliarde de dolari și se preconizează că va depăși 2.800 de miliarde de dolari până în 2028. Anunțul făcut de Ripple arată ambiția companiei de a capta o parte din această piață în creștere, precum și de a stimula o mai mare adoptare și dezvoltare a registrului XRP.

Se estimează că stablecoin-ul Ripple va fi disponibil în cursul acestui an, sub rezerva aprobării autorităților de reglementare.

Compania Lightspark este selectată pentru a aduce rețeaua Lightning Network la Coinbase, după cum a anunțat compania.

Rețeaua Lightning Network este o rețea de nivel 2 pentru scalarea Bitcoin și pentru a face tranzacții mai rapide și mai ieftine decât pe blockchain-ul principal propriu-zis.

Compania Lightspark este condusă de fostul președinte al PayPal, David Marcus, care s-a aflat și în spatele proiectului stablecoin Diem (fostul Libra) în timp ce lucra la Meta.

ProShares lansează primele ETF-uri bitcoin 2x și -2x

Furnizorul de ETF-uri ProShares a lansat săptămâna trecută primele ETF-uri (Exchange Traded Funds) cu efect de levier pentru bitcoin. BITU va avea ca obiectiv o rentabilitate zilnică de 2x a bitcoin, iar SBIT, un ETF cu efect de levier invers, va avea ca obiectiv o rentabilitate zilnică de -2x a bitcoin.

Directorul general al ProShares, Michael L. Sapir, a declarat: “BITU și SBIT sunt concepute pentru a răspunde provocării de a dobândi o expunere cu efect de levier sau o expunere pe termen scurt la bitcoin”, oferind în același timp “oportunitatea de a obține randamente mărite ale bitcoin sau de a viza un nivel de expunere cu mai puțini bani supuși riscului”.

ProShares a devenit un jucător important în spațiul cripto odată cu lansarea primului ETF futures pentru bitcoin în octombrie 2021.

Volumele de tranzacționare a ETF-urilor Bitcoin de tip spot aproape s-au triplat în martie.

După cum a raportat The Block, volumul cumulat de tranzacționare a ETF-urilor Bitcoin de tip spot a ajuns la 111 miliarde de dolari în martie, aproape triplu față de cele 42 de miliarde de dolari din februarie, ceea ce arată un interes tot mai mare pentru aceste instrumente ca modalitate de expunere la Bitcoin.

Au trecut aproape trei luni de la lansarea ETF-urilor Bitcoin de spot. IBIT de la BlackRock, IBIT de la Fidelity (FBTC) și Grayscale (GBTC) continuă să domine volumele zilnice de tranzacționare, acesta din urmă (GBTC) fiind însă predominant în ceea ce privește retragerile.

De când GBTC s-a transformat într-un ETF Bitcoin de tip spot, deținerile sale de bitcoin au scăzut cu 46%, de la aproximativ 619.000 BTC la 333.619 BTC. IBIT de la BlackRock a depășit recent pragul de 250.000 de dețineri de bitcoin, iar FBTC de la Fidelity deține puțin sub 150.000 de BTC.

În total, cele 11 ETF-uri Bitcoin de tip spot din SUA dețin aproape 840.000 BTC, adică aproximativ 4,25% din oferta curentă în circulație.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania