Gigantul petrolier Shell a anunțat joi un profit de 11,5 miliarde de dolari pentru al doilea trimestru al anului, depășind așteptările.
Creșterea este justificată de profiturile puternice din rafinare și prețurile energiei, potrivit Reuters.
Compania a anunțat, de asemenea, un program de răscumpărare de acțiuni de 6 miliarde de dolari în al treilea trimestru.
Rezultatele ajustate din al doilea trimestru au crescut la 11,47 miliarde de dolari, peste cele 11 miliarde de dolari estimate de analiști. Compania a înregistrat un profit de 5,5 miliarde de dolari în urmă cu un an și de 9,1 miliarde de dolari în primele trei luni ale anului 2022.