FacebookTwitterLinkedIn

Probleme de comunicații la Serviciul de Meteorologie din SUA au apărut după pana globală de la Microsoft și zborurile blocate.

Reprezentanții Serviciului Național de Meteorologie al Statelor Unite au recunoscut că instituția se confruntă cu probleme tehnice la nivel național, care afectează serviciile de internet și comunicații.

Potrivit presei internaționale, a fost semnalată o defecțiune pe scară largă la sistemele radar. Incidentul vine după pana globală de la Microsoft și zborurile blocate. Astfel, instituția avertizează utilizatorii că ar putea să întâmpine dificultăți în accesarea informațiilor meteorologice de pe site-urile sale sau ar putea vedea date care nu au fost actualizate.

Anunțul a stârnit îngrijorare, după ce au circulat informații despre o posibilă întrerupere generalizată a sistemelor radar meteorologice. Ulterior, NWS a transmis că radarele meteorologice funcționau normal și că nu există probleme la platforma oficială de afișare a datelor radar.

Instituția a transmis că informațiile legate despre o posibilă pană națională proveneau din pagini web izolate, ce conțineau avertismente mai vechi și care au fost distribuite din nou pe internet. NWS nu a anunțat care a fost cauza exactă a problemelor de comunicații anunțate inițial.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.