
Pentru DSV Road, al treilea cel mai mare transportator din lume, prezent și în România prin sucursala proprie, dinamica mare din industria de logistică aduce cu ea o mulțime de provocări, dar și oportunități. Unele dintre acestea sunt generate de evenimente negative, precum războiul din Ucraina. După cum a declarat Sergiu Iordache, Managing Director al DSV Road România, la Reinventarea României, „există o oarecare efervescență în urma acestui conflict, care a adus oportunități pe care nu ni le-am fi dorit, dar s-au întâmplat.”
Compania deține o rețea de grupaj care acoperă integral toată Europa, cu linii zilnice către și din țările respective. Germania este cea mai mare piață pentru DSV Road în ce privește volumele transportate, urmată de Franța, Marea Britanie, țările nordice, compania-mamă fiind daneză, dar și Italia, iar „în ultimii ani s-au dezvoltat mult schimburile cu Polonia, care a devenit cea mai mare economie a zonei noastre și cu potențial foarte mare de dezvoltare”, spune managerul DSV Road, adăugând că firma are transporturi directe zilnice spre Polonia.
În afara rutelor internaționale, DSV oferă și transport intern, unde volumele sunt mari, însă, mare parte din venituri continuă să fie generate de transporturile internaționale. În ceea ce privește tipurile de transporturi, cel intermodal a devenit tot mai căutat de clienți, iar în Europa se mobilizează multe resurse și investiții în această direcție.
„Dacă acum câțiva ani transportul intermodal era considerat unul marginal, acum a devenit, pentru anumite companii, foarte important. Ni se cer astfel de soluții mai întâi și ulterior, dacă nu există, putem să mergem și pe transportul tradițional pe roți.” (S.I.)
Însă România are nevoie de investiții majore în această direcție, iar PNRR este o șansă care nu trebuie ratată. Dezvoltarea căilor ferate ar putea oferi oportunități mari României, însă, în prezent, sunt puține rute care funcționează foarte bine, una dintre acestea fiind Constanța – București, unde calea ferată este modernizată, timpii de ajungere la destinație sunt predictivi și se respectă.
Industria auto reprezintă mai mult de o treime din totalul cifrei de afaceri a DSV, iar fabricile Dacia Renault și Ford, alături de toate companiile-satelit din jurul lor, sunt o sursă importantă de clienți. Urmează retailul, în special cel online, unde clienții s-au bucurat de rezultate bune începând din perioada pandemiei.
Potrivit lui Sergiu Iordache, zonele e-commerce și auto au crescut destul de mult în ultimii ani, însă el observă că, în ultimele 6-9 luni, au scăzut volumele per comandă. Astfel, clienți care înainte aveau nevoie de un camion complet, acum și-au redus necesarul și chiar apelează la transport de tip grupaj, fapt care a dus la o scădere a tarifelor din piața transporturilor.
„Dacă ne uităm la volumele exportate, se vede clar o scădere a pieței, ceea ce a adus și la o scădere a tarifelor din piață. Tariful la export a ajuns foarte jos în momentul ăsta”, explică Sergiu Iordache. El adaugă că prețul este foarte important și că există companii orientate doar pe preț, de aceea încearcă mereu, atunci când discută cu clienții, să le explice structura care stă în spatele costului și valoarea pe care o aduce. „Tratăm diferit fiecare țară și fiecare client și încercăm să-i oferim o soluție personalizată”, mai spune reprezentantul DSV Road.
Pentru sectorul de transporturi și logistică, una dintre marile provocări ale momentului este digitalizarea, necesară pentru eficientizarea întregului lanț. „Avem experiența provocărilor ultimilor ani, din ce în ce mai dese. Dacă acum 10-15 ani aveam o criză la câțiva ani, acum sunt de la an la an, nici nu apuci să te obișnuiești cu ele. Dar ce este important pentru noi, este să fim pregătiți pentru a face față acestor provocări, mai ales din punct de vedere digital”, punctează reprezentantul DSV Road.
În plus, România este încă o țară emergentă, cu potențial logistic mare de dezvoltare, unde „sunt foarte multe lucruri de făcut.” „Inventarul spațiilor industriale vechi este în continuare mare, chiar dacă s-au investit și se investesc în continuare foarte mulți bani în spații noi. Dar, dacă ne uităm la dimensiunea pieței noastre, ea presupune creștere. Suntem cea de-a doua piață ca mărime sau ca potențial economic după Polonia, și e clar că există loc de dezvoltare. Plus că, geografic, suntem într-o zonă care ne poate favoriza, putem să creăm niște punți clare cu Balcanii”, concluzionează managerul DSV Road.
Compania dispune, la nivel de grup, de un buget de investiții de peste 1 miliard de coroane daneze (134 milioane de euro, n.r.) în următorii ani, pentru proiecte care se ducă la reducerea amprentei de carbon, iar compania din România ar putea beneficia, la rândul său, de o parte din acești bani, dacă va pune la punct proiecte care să fie aprobate de board-ul din Danemarca. „Sunt numeroase direcții în care se pot investi acești bani, inclusiv achiziția de camioane electrice, montarea de panouri voltaice și altele”, explică Sergiu Iordache.
În ciuda dificultăților, pentru anul în curs, DSV Road estimează o creștere a business-ului cu 10%, după ce anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de 70 de milioane de euro, mai mare cu 40% decât în 2021.