FacebookTwitterLinkedIn

Șeful Deutsche Bank va demisiona săptămâna viitoare, ca urmare a perchezițiilor procurorilor realizate în urma acuzațiilor potrivit cărora compania a indus în eroare investitorii pe tema investițiilor „verzi”.

Perchezițiile și demisia CEO-ului DWS, Asoka Woehrmann, marchează încă un pas înapoi pentru Deutsche Bank, care deține pachetul majoritar al DWS și care a încercat în ultima vreme să iasă din greșelile comentate în media, printre care și spălarea de bani sau inducerea în eroare cu privire la vânzarea bunurilor mobiliare, ceea ce a condus la amenzi de miliarde, scrie Reuters.

DWS a fost ținta acuzațiilor de luni de zile, ceea ce a determinat procurorii germani să înceapă săptămâna aceasta raiduri de percheziții asupra DWS și la sediul central al Deutsche Bank.

Oficialii germani și americani au verificat acuzațiile conform cărora DWS a exagerat cu privire la credențialele veri ale investițiilor pe care le-au vândut – o practică numită „greenwashing” – “spălare verde” – mot-a-mot. DWS a negat în mod repetat că ar fi indus în eroare investitorii.

Schimbarea de management a fost o opțiune de ceva vreme încoace, dar abia marți a fost decisă oficial, potrivit unei persoane care cunoaște situația, investigate de Reuters. Woehrmann a spus angajaților printr-un memo că s-a bucurat să vadă cum a crescut DWS dar că “acuzațiile…, nefondate și greu de dovedit, au lăsat o amprentă”. “Pentru a-l cita pe Charles Dickens: au fost cele mai bune timpuri, au fost cele mai rele timpuri,” a spus acesta în memo-ul la care Reuters a avut acces.

Deutsche Bank s-a poziționat pe piață ca o bancă la care pot apela companiile care caută un viitor mai verde.

Procurorii germani au spus marți că “a reieșit suficientă evidență faptică” pentru a arăta că factorii ESG (environmental, social and governance) – mediu, social și guvernanță – au fost luați în calcul în câteva investiții dar că “nu au fost respectați deloc într-un număr mare de investiții”, ceea ce contrazice declarațiilor din prospectele de promovare ale DWS.

Acțiunile DWS au scăzut cu 26% de când investigațiile SEC și BaFin au fost făcute publice în august anul trecut. La mijlocul săptămânii acesteia scăzuseră cu încă 7%.

DWS și Deutsche Bank au declarat că au cooperat cu autoritățile și corpurile reglementatoare și că vor continua să facă aceasta. Demisia lui Woehrmann intră în efect în 9 iunie, în ziua în care se întâlnesc anual acționarii grupului.