Emma Delaney, directorul general executiv al grupului austriac OMV, este singurul candidat propus pentru funcția de membru și președinte al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, potrivit listei publicate pe site-ul companiei.
Numirea urmează să fie supusă aprobării acționarilor în Adunarea Generală Ordinară convocată pentru 6 noiembrie.
Delaney a preluat interimar această funcție la 1 septembrie 2026, după renunțarea lui Alfred Stern la mandatul de membru al Consiliului de Supraveghere. Poziția de președinte al acestui organism este ocupată, în mod tradițional, de liderul grupului OMV, compania-mamă a OMV Petrom.
Irlandeza Emma Delaney este prima femeie și prima persoană care nu este de origine austriacă sau germană care conduce grupul OMV. Numirea sa la conducerea companiei austriece a intrat în vigoare la 1 septembrie.
Vizită la București, în contextul proiectului Neptun Deep
Recent, Emma Delaney a efectuat o vizită de lucru în România, unde OMV Petrom dezvoltă, în parteneriat cu Romgaz, proiectul Neptun Deep, destinat exploatării gazelor naturale din Marea Neagră. Cele două companii dețin participații egale în proiect, una dintre cele mai importante investiții energetice aflate în derulare în România.
Delegația OMV, din care a făcut parte și Christina Verchere, directorul general al OMV Petrom, s-a întâlnit la București cu președintele Nicușor Dan și cu premierul interimar Ilie Bolojan.
Proiectul Neptun Deep are o importanță strategică pentru sectorul energetic românesc, în condițiile în care dezvoltarea zăcămintelor offshore urmărește creșterea producției interne de gaze naturale.
O carieră de 30 de ani în industria energetică
Potrivit CV-ului publicat odată cu lista candidaților, Emma Louise Delaney McKnight are un master în management la ESCP Business School și o diplomă în economie și afaceri de la Trinity College Dublin.
Înainte de a prelua conducerea OMV, Delaney a avut o carieră de aproximativ 30 de ani în cadrul companiei bp. A ocupat funcții executive în diviziile de explorare și producție, precum și în activitățile de rafinare și comercializare, și a coordonat programe de transformare în mai multe piețe internaționale.
Experiența sa profesională include Europa, Orientul Mijlociu, Africa și regiunea Asia-Pacific.
Acționarii OMV Petrom decid numirea pe 6 noiembrie
Aprobarea numirii Emmei Delaney pentru restul mandatului aferent funcției deținute anterior de Alfred Stern figurează pe ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din 6 noiembrie.
Procedura de depunere a candidaturilor a fost lansată la finalul lunii septembrie, iar acționarii și membrii Consiliului de Supraveghere au putut propune candidați până la 12 octombrie.
OMV Petrom este controlată de OMV Aktiengesellschaft, care deținea 51,15% din acțiuni la sfârșitul lunii iunie 2026. Statul român, prin Ministerul Energiei, avea o participație de 20,69%, în timp ce fondurile de pensii din România dețineau aproximativ 25,1%. Restul acțiunilor se aflau în proprietatea altor investitori români și străini.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.