FacebookTwitterLinkedIn

Compania Scenic Luxury Cruises and Tours promite experiențe inedite și sejururi unice într-unele dintre cele mai îndepărtate și mai fascinante destinații polare din lume.

Luxoasele nave ale operatorului Scenic vor transporta oaspeții într-o lume de o frumusețe uluitoare, unde straturile de gheață se întâlnesc cu mări turbulente, iar fauna diversă prosperă într-unul dintre cele mai dure medii de pe Pământ. Ceea ce diferențiază expedițiile antarctice pe iahturile de descoperire Scenic Eclipse nu sunt doar destinațiile, ci și mijloacele de explorare a acestora.

Cu o experiență de 38 de ani în branșă, operatorul Scenic Luxury Cruises & Tours s-a dezvoltat continuu de-a lungul istoriei sale, pentru a include croaziere fluviale și oceanice premiate, concepe all-inclusive în cel mai pur sens, precum și călătorii terestre artizanale care conduc oaspeții în cele mai fascinante destinații din lume.

În urmă cu cinci ani, Scenic a introdus Scenic Eclipse, primul iaht „de descoperire” din lume. Cu o capacitate restrânsă, limitată la doar 228 de oaspeți (200 în Antarctica), vasul îmbină confortul suprem cu undele dintre cele mai spectaculoase experiențe disponibile în branșă. De asemenea, Scenic Eclipse II, cel de-al doilea Discovery Yacht al liniei de croazieră ultra-luxoasă, care s-a alăturat flotei Scenic în primăvara lui 2023, continuă angajamentul Scenic de a ridica standardele industriei de croazieră la noi culmi. Vasul de lux vine, pe lângă confortul și luxul cu care Scenic s-a afirmat, cu un submersibil de ultimă generație, Scenic Neptune II, proiectat la comandă de producătorul submarine Triton, experiențe îmbunătățite de wellness, precum și cu „Owner’s Penthouse Suite”, realizat în parteneriat cu liderii de design spa KLAFS.

Călătoria cu Eclipse oferă confort maxim în apartamentele spațioase și ultra-luxoase cu terasă, serviciu personalizat de majordom și un raport echipaj-oaspeți de aproape 1:1. La capitolul gastronomie, oaspeții se pot delecta cu nu mai puțin de zece experiențe culinare, de la mese casual la fine dining, apoi se pot relaxa într-unul dintre cele nouă baruri și saloane de la bord, unde este disponibilă o selecție de peste 130 de whisky-uri.

Experiențele propuse de Scenic duc aventura la următorul nivel, oaspeții având ocazia e a se scufunda în apele înghețate din Antarctica cu submersibilul Neptune care oferă o perspectivă subacvatică neobturată a tărâmului minunilor polare. De asemenea, Scenic operează și pe calea aerului, dând oaspeților săi ocazia de a se înălța deasupra gheții în elicoptere de ultimă generație, pentru a explora peisajul dramatic al Antarcticii sau de a călca pe urmele unor exploratori legendari precum Sir Douglas Mawson, vizitând locuri istorice, care au jucat un rol crucial în explorarea Antarcticii.

Și pentru că orice călătorie trebuie să includă relaxare, facilitățile Senses Spa de 550 mp, sala de gimnastică, studioul de yoga și Pilates și piscinele Vitality oferă, de asemenea, refugiul perfect după o zi de explorare a Antarcticii. Dar oricât de tentante sunt facilitățile oferite la bord, expedițiile Scenic sunt cele care fac sejururile cu adevărat unice. Iar portofoliul acestui sezon pare efectiv desprins din filmele de aventură.

Antarctica, Georgia de Sud și Insulele Falkland, 22 de zile

Această călătorie de expediție îi va duce pe oaspeți să exploreze aceste destinații curate, împreună cu fascinantele Insule Falkland. Găzduind cea mai mare populație de pinguini Gentoo și așezări istorice, insulele sunt de asemenea populare pentru bătălia din anii 1980 din Războiul Falkland. Îndepărtata Georgia de Sud are priveliști montane impresionante și ape pline de balene și orci, prezentând, de asemenea, unele dintre cele mai mari colonii de pinguini regali din lume și puncte cheie ale faimoasei expediții antarctice a lui Shackleton.

Antarctica lui Mawson: De-a lungul coastei de est, 25 de zile

Timp de secole, călătorii și exploratorii pasionați au fost fascinați de Antarctica, un loc în care pinguinii se adună cu sutele de mii. De-a lungul coastei de est izolate, Australia are o istorie bogată în materie de explorare, datorată eforturilor de pionierat ale exploratorului Sir Douglas Mawson. Oaspeții vor avea ocazia rară de a călca pe urmele lui Mawson și ale echipei sale, navigând în golfuri îndepărtate și golfuri și insule unde viața sălbatică este neperturbată. Toți oaspeții vor avea ocazia să viziteze cabana lui Mawson ca parte a călătoriei lor, precum și de a explora adâncurile în submarinul Neptune, sau de a survola zona în elicopter.

Marea Ross din Antarctica: Gheață și faună, 24 de zile

Peisaje pitorești, ghețari ca niște pietre prețioase, aisberguri imense și lanțuri muntoase zimțate sunt decorul unora dintre cele mai bogate expoziții de animale sălbatice de pe planetă, pline de balene, orci, pinguini, foci și păsări marine migratoare. Timp de 24 de zile, oaspeții vor călca pe urmele unora dintre cei mai mari exploratori ai lumii, bucurându-se de priveliște din confortul navei Scenic Eclipse.