FacebookTwitterLinkedIn

Ratele la creditele cu rata curentă variabilă în funcție de ROBOR vor scădea  de la 1 ianuarie. Scade și IRCC de la 1 aprilie, atunci când vor scădea și ratele creditelor ajustate în funcție de indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC).

Iar o reducere simțitoare depinde de momentul în care banca centrală va reduce dobânda cheie. Excedentul de lichiditate din sectorul bancar aduce și o relaxare suplimentară a referințelor la credite, deși banca centrală nu a umblat încă la dobânda de politică monetară.

Media ROBOR la 3 luni și cea a dobânzilor interbancare (la care băncile se împrumută între ele) au scăzut în trimestrul al patrulea din 2023, potrivit datelor BNR.

Începe as  se aplice valoarea IRCC calculată pe baza datelor din august-octombrie, care este de 5,97% (aproape egală cu cea anterioară de 5,96%). De la 1 aprilie 2024, valoarea IRCC aplicată în contracte, calculată pe baza datelor din octombrie-decembrie, urmează să scadă la 5,79%, cel mai redus nivel de după trimestrul al doilea din 2022.
Mediile ROBOR la 3 luni și 6 luni din trimestrul al patrulea din 2023 au scăzut de la 6,42%, în trimestrul al treilea, la 6,31%, respectiv de la 6,52% la 6,39%. Acestea sunt cele mai reduse valori trimestriale de după a doua pătrime a lui 2022.
În cazul ROBOR, modul de aplicare și calcul în contracte nu este unul standardizat, așa cum este în cazul IRCC, când toate creditele se actualizează la aceeași dată, cu aceeași valoare. – băncile sunt obligate să actualizeze trimestrial sau semestrial dobânzile variabile, pot alege să aplice valoarea dintr-o anumită zi sau media dintr-o anumită perioadă a ROBOR, ceea ce poate aduce diferențe semnificative de la bancă la bancă.

Diferența dintre ROBOR și IRCC s-a întors spre media istorică de 0,6 puncte procentuale, spre dezavantajul net al celor care aveau împrumuturile încă legate de ROBOR.
Chiar dacă acest diferențial scade, cei care au obținut de la bancă trecerea de la ROBOR la IRCC cu condiția obligatorie a păstrării marjei contractuale au obținut practic o reducere garantată a ratei curente la credit pe toată perioada de creditare.