FacebookTwitterLinkedIn

Sandra Ecobescu nu mai are nevoie de nicio prezentare, deoarece este, de ceva vreme, un nume sinonim cu Fundația Calea Victoriei, o instituție culturală care oferă întâlniri și cursuri cu lectori extrem de apreciați și valoroși. Aici, Sandra vorbește despre viață, feminism, eleganță și tacâmuri de argint.

Ce înseamnă, în opinia ta, să fii femeie în acest moment în timp?

Mi se pare o experiență extraordinară, sunt atâtea roluri pe care le avem, atâtea experiențe pe care le putem trăi, pe care în urmă cu 100 de ani, poate chiar 50 de ani, ar fi fost imposibil să le experimentăm. Consider că trăim o perioadă extrem de interesantă din istoria omenirii în care rolul femeilor în societate, în artă, în politică, în viața cetății este extrem de important; cred că se construiește un soi de echilibru nou, în lumea de azi și pentru cea de mâine, unde copiii noștri vor fi maturi și se vor bucura mai mult de acest lucru.

Mă uit la femeile din jurul meu, învăț de la fiecare dintre ele, mai mature ca mine, sau de vârste apropiate, mai tinere, învăț curajul, bucuria, feminitatea, puterea blândă și înțeleaptă, frumusețea ipostazei de a fi femeie. Cumva, descopăr lucruri care au fost mereu în mine, însă poate nu am avut curajul, priceperea să le arăt, să mă bucur de ele, să le folosesc atunci când eram mai tânără.

Am avut șansa să am o mamă extrem de rafinată, Maria Ecobescu, o femeie puternică. A trecut prin multe, dar mereu s-a concentrat pe evoluția ei, pe educația celor două fiice, Sandra și Cristina. De la ea am învățat să văd frumusețea din jur, cea naturală sau cea creată de om, iar mai apoi să o caut în lume. Ea mi-a oferit o perspectivă asupra lumii prin universul pe care l-a țesut în jurul nostru, când eram copii, care m-a format și m-a ajutat să devin ceea ce sunt astăzi.

Mama s-a cizelat în perioada petrecută la Geneva, ca tânără soție de ambasador, în anii ’60. A vizitat muzee, a mers la spectacole, expoziții, a învățat perfect franceza pentru a putea fi, alături de tata, Nicolae Ecobescu, o reprezentantă demnă a țării sale.

Apoi a adus în țară tot rafinamentul interioarelor, grația palatelor, precum și eleganța gesturilor, a hainelor, a ținutei, a bunelor maniere pe care s-a străduit să ni le transmită. Ne-a crescut așa cum credea că este mai bine, în ideea că și noi vom fi niște doamne elegante ca ea, într-o lume unde cusutul, gătitul și ordinea în casă erau esențiale, mesele impecabile cu mai multe feluri de mâncare sofisticate, aranjamente florale impecabile, fețe de masă brodate, argintărie, cristaluri și tacâmuri de argint. Am preluat de la ea câteva lucruri, multe s-au pierdut, mai ales cele legate de gospodărie, lumea domestică din universul feminin din prima parte a secolului XX. Am preluat atenția pentru ce este frumos și dorința de a împărtăși cu alții minunile pe care le descopăr, de aici evenimentele din palate, muzee, concertele pe care le organizez la fundație cu colegele mele, toate acestea se datorează educației mele. Un fel de coadă de cometă, urma luminoasă pe care mama a lăsat-o în lume, prin mine.

Pe ce parte a zeitgeist-ului te situezi – „Noi versus ei” sau „Diferiți, dar egali”?

Diferiți, dar egali, nu am simțit niciodată războiul ăsta dintre bărbați și femei, eu nu m-am simțit niciodată asuprită, nedreptățită sau agresată. M-am înțeles de mică bine cu băieții, colegii mei de la școală, uneori mai bine decât cu fetele, am fost mai băiețoasă. Avem de învățat unii de la alții, ne completăm, ne admirăm, ne inspirăm reciproc.

Cât de mult înseamnă pentru tine cariera/activitatea ta profesională?

Cred că ceea ce fac acum este mai mult decât o carieră, pentru mine este o chemare, o dorință de a face lucruri cu sens, care să inspire oamenii din jur, care să arate frumusețea, bunătatea și potențialul extraordinar al lumii în care trăim. Am ales să cred că trăiesc într-un univers care ne susține, că suntem ajutați și că putem face tot ceea ce ne propunem, dacă avem credință, disciplină și sufletul deschis.

M-am pus în slujba binelui, a educației și a frumosului, în forma inventată la Fundația Calea Victoriei, asta este ceea ce mă face să mă trezesc cu bucurie și să am inspirație și dorința de a crea proiecte noi cu și pentru oameni, folosind artele și cultura ca mijloc de comunicare, de coagulare a comunității.

Unde îți găsești ideile, inspirația pentru proiectele în care te implici?

Din cărți, din filme, din plimbările prin parc, din biblioteca părinților, din gândurile mele, din călătorii, din dialogurile cu lectorii mei.

Care a fost cel mai mare succes din viața ta profesională de până acum?

O mare bucurie simt atunci când publicul ne spune că ceea ce facem e minunat, că un curs de la noi le-a schimbat viața, că ne mulțumesc că existăm, sau unde am găsit acel lector nemaipomenit. Și aplauzele de la Concertul de Anul Nou mereu mă bucură.

Delia Baciu poartă un taior semnat Cristallini, Marina Bundac poarta o salopeta Self-Portrait (magazinul Maison Couture), Madalina Diaconu poarta un set semnat Nadare, Andra Marinescu, Sandra Ecobescu și Maria Tureanu poarta ținute din garderoba personală.

Un eșec din care ai învățat ceva.

Am avut multe eșecuri din care am învățat multe, dar pesemne că le cam uit pentru că acum nu îmi vine niciunul în minte. Cred că atunci când mă gândesc că e prea greu ce fac, că nu pot merge mai departe, poate fi considerat un moment ratat, dar îmi revin destul de repede.

Care e cel mai mare atu al tău în carieră?

Cred că sinceritatea și faptul că fac lucrurile cu și din iubire, chiar dacă poate suna siropos. Acesta e combustibilul meu, iubirea, secretul, dacă vrei. Fac ceea ce îmi place cu oameni pe care îi admir, mulți îmi sunt prieteni apropiați, mentori. În spatele sincerității se află educația primită în familie, ceea ce m-a ajutat să comunic cu ușurință cu oamenii, diplomația mea, învățată de la tata, un mare diplomat, un om excepțional. Probabil și creativitatea, faptul că am multe idei și, în acești 17 ani de fundație, am învățat să transform visurile în realitate.

Dar cel mai mare defect?

O mare calitate, sutele de idei care apar, se poate transforma în împrăștierea energiei, a minții în prea multe direcții. Deci lucrez la FOCUS intens, zilnic.

Dacă ai putea da timpul înapoi, în ce direcție te-ai îndrepta?

Cred că sunt acolo unde trebuia să fiu și sunt foarte recunoscătoare pentru asta.

Solidaritatea feminină: mit sau realitate, din experiența ta?

Este ceva foarte real, foarte puternic, care pe mine m-a ajutat și mă ajută foarte mult. Fundația a crescut și datorită unor femei excepționale care au fost alături de mine de la început, cum ar fi dna acad. Georgeta Filitti, doamna Dorina Lazăr, o actriță excepțională, și aici lista poate continua cu multe alte doamne extraordinare.

Ce înseamnă o viață bună, în accepțiunea ta?

O viață bună este aceea în care am prieteni oameni speciali, activități interesante, cu sens, bucurie și experiențe spirituale revelatoare.

Cum te relaxezi?

Mă relaxez ascultând muzică clasică, mai ales stând cu familia mea la povești, cu cățeii mei, în curte, seara, cu lumânări și un ceai bun.

Cum îți găsești bucuria?

Făcând ceea ce îmi place, stând cu oamenii pe care îi iubesc, uneori călătorind. Când fac bine, mă simt bine, când simt că pot să ajut oamenii din jurul meu.

Hârtie sau AI?

Hârtie.

Ce ai face dacă ai avea inelul Arabellei?

Aș sta la povești cu părinții mei biologici, Viorica și Alexandru Barciuc, care au murit într-un accident de avion când aveam un an și jumătate.

Ce moștenire ai vrea să lași în urmă?

Mi-ar plăcea ca fundația să existe mai departe, o școală alternativă unde oamenii să continue să studieze artele, spiritualitatea și cultura, iar profesorii excentrici și geniali, care nu se potrivesc în alte sisteme, să își găsească mereu aici un loc, să înflorească alături de cursanții lor.

FOTO: MATEI BUȚĂ

STYLING: LUCIA FAUR

LOCAȚIE: WIN GALLERY, STR. ERMIL PANGRATTI NR. 2A