FacebookTwitterLinkedIn

În 2022, oligarhii ruşi au pierdut 95 de miliarde de dolari din cauza efectelor sancţiunilor impuse Rusiei din cauza declanșării conflictului militar din Ucraina.

Potrivit „The Guardian”, în 2022, cei mai bogaţi oligarhi ruşi au pierdut 330 de milioane de dolari pe zi de când Kremlinul şi-a lansat invazia, iar Roman Abramovici, fostul proprietar al clubului britanic de fotbal Chelsea, este cel mai mare perdant.

Averea lui Roman Abramovici a scăzut cu 57%, ajungând la 7,8 miliarde de dolari în acest an, conform clasamentului Bloomberg al miliardarilor. Abramovici a fost unul dintre primii oligarhi care au fost supuşi sancţiunilor britanice, după ce guvernul de la Londra l-a acuzat că are „legături clare” cu regimul lui Vladimir Putin şi că face parte din grupul de oameni de afaceri ruşi care au „mâinile pătate de sânge”.

Un alt oligarh rus, Ghennadi Timcenko, un investitor în energie, prieten apropiat al lui Putin, şi-a văzut averea redusă cu 48%, ajungând la 11,8 miliarde de dolari, în timp ce Suleiman Kerimov, un alt aliat al liderului de la Kremlin, a pierdut 41% din avere, coborând la 9 miliarde de dolari, relevă datele financiare din indexul Bloomberg.

Guvernul britanic a îngheţat active de peste 18 miliarde de lire sterline aparţinând oligarhilor şi altor cetăţeni ruşi. Sancţiunile au fost impuse pentru 1.271 de persoane, între care se află Abramovici şi „Regele nichelului”, Vladimir Potanin, a doua cea mai bogată persoană din Rusia.

În total, cei 23 de ruşi bogaţi urmăriţi de lista actualizată zilnic de Bloomberg au pierdut aproximativ 95 de miliarde de dolari în 2022.

Cu toate acestea, pierderile lor pălesc în comparaţie cu cele suferite în acest an de miliardarii americani din domeniul tehnologiei. Averea lui Elon Musk a scăzut cu aproape 50%, ajungând la 138 de miliarde de dolari, după o scădere mare a valorii acţiunilor companiei sale de automobile electrice, Tesla. El şi-a pierdut statutul de cea mai bogată persoană din lume în decembrie în favoarea francezului Bernard Arnault, proprietarul majoritar şi directorul general al grupului de lux LVMH.

Și averea lui Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a scăzut cu 65% anul acesta, ajungând la 45 de miliarde de dolari, în urma prăbuşirii valorii Meta, compania proprietară a Facebook. El a coborât 19 poziţii în indicele Bloomberg, terminând anul 2022 pe locul 25, cea mai slabă poziţie din 2014 încoace.

În total, cei mai bogaţi 500 de oameni din lume au pierdut anul acesta aproximativ 1.400 miliarde de dolari.