FacebookTwitterLinkedIn

Salariul mediu nominal brut a ajuns la 6.327 lei în luna decembrie, cu 383 lei (+6,4%) mai mare decât în luna noiembrie, iar câştigul salarial mediu nominal net s-a situat la 3.879 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 234 lei (+6,4%), a anunţat Institutul Naţional de Statistică (INS).

Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,2%. Potrivit INS, valorile cele mai mari ale câştigului salarial s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (10.534 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.922 lei).

Scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente (-8%), respectiv în tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor) (-0,1%).

În decembrie 2021, câştigul salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă, ca urmare a acordării de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri, inclusiv bilete de valoare. De asemenea, creşterile salariilor s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari, cât şi reducerilor de personal din unele activităţi economice.