Saks Global, conglomeratul american care reunește brandurile de lux Saks Fifth Avenue, Bergdorf Goodman și Neiman Marcus, a inițiat oficial procedura de faliment, potrivit unui comunicat transmis de companie și citat de Reuters. Este unul dintre cele mai mari colapsuri din sectorul de retail de lux din SUA de la începutul pandemiei.
În pofida deciziei, magazinele rămân deschise, cel puțin temporar, după ce compania a obținut un pachet de finanțare de 1,75 miliarde de dolari și a anunțat schimbări majore în conducere. Geoffroy van Raemdonck, fost CEO al Neiman Marcus, preia funcția de director general, înlocuindu-l pe Richard Baker, arhitectul strategiei de fuziuni care a crescut considerabil datoria companiei.
Saks Fifth Avenue, divizia emblematică de retail a grupului, a raportat active de 1 miliard de dolari și datorii totale de 10 miliarde de dolari, potrivit documentelor depuse la Tribunalul din Houston, Texas.
Compania a mai anunțat și numirea Darcy Penick și Lanei Todorovich, foști executivi ai Neiman Marcus, pentru a conduce direcțiile comerciale și de parteneriate globale. Restructurarea echipei de top are ca scop pregătirea unei eventuale vânzări sau restructurări de datorie, în încercarea de a evita lichidarea activelor.
Fondată în 1867, Saks Fifth Avenue a fost mult timp un simbol al rafinamentului și luxului american, frecventat de figuri celebre precum Gary Cooper și Grace Kelly. Însă în ultimii ani, presiunea venită din partea concurenței online și schimbarea comportamentului de consum au afectat sever profitabilitatea. „Oamenii bogați încă fac cumpărături, doar că nu foarte mult de la Saks”, a comentat David Swartz, analist la Morningstar.
Falimentul Saks Global ar putea avea implicații semnificative pentru întregul sector al retailului de lux, în special în contextul în care modelele tradiționale de business sunt forțate să se reinventeze în fața noii generații de consumatori digitali.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.