Compania feroviară spaniolă Renfe a reluat marţi serviciul feroviar de mare viteză între Madrid şi Andaluzia, după finalizarea reparaţiilor la calea ferată în urma accidentului din 18 ianuarie din oraşul Adamuz, soldat cu 46 de morţi.
“Renfe reia astăzi serviciul feroviar de mare viteză între Madrid şi Andaluzia, după ce Adif (entitatea de stat responsabilă cu gestionarea, construcţia şi întreţinerea infrastructurii feroviare – n.r.) a autorizat revenirea trenurilor”, a anunţat Renfe într-un mesaj postat pe reţeaua socială X, potrivit EFE și Agerpres.
Circulaţia trenurilor a revenit la normal pe secţiunile Madrid-Sevilia, Madrid-Cadiz, Madrid-Granada şi Madrid-Granada-Almeria. Cu toate acestea, pe linia Madrid-Malaga, foarte populară în special printre turişti, circulaţia trenurilor de mare viteză “nu va reveni la normal până la începutul lunii martie”, pentru că se efectuează în continuare lucrări de reparaţii.
Tragedia de la Adamuz, urmată 48 de ore mai târziu de un accident care a curmat viaţa unui mecanic de locomotivă în Catalonia, a reaprins dezbaterile în Spania cu privire la întreţinerea reţelei feroviare şi siguranţa pasagerilor în a doua cea mai vizitată ţară din lume
De la accidentul din 18 ianuarie, secţiunea afectată a căii ferate a fost reparată de tehnicienii Adif în încercarea de a restabili serviciul, dar furtunile din ultimele săptămâni au îngreunat lucrările şi au întârziat reluarea traficului feroviar.
Reluarea circulaţiei trenurilor de mare viteză ar putea remedia această situaţie în lunile următoare şi mai ales în timpul sărbătorilor de Paşte, care în 2026 cad în aprilie. Paştele este primul eveniment major din calendarul turistic al anului, de care spaniolii, precum şi turiştii străini, profită pentru a călători în ţară.
Cu o lungime de 4.000 de kilometri, reţeaua feroviară de mare viteză din Spania este a doua cea mai mare din lume, după cea din China, şi un motiv de mândrie pentru spanioli.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.