Economia oraşului Milano urmează să înregistreze în acest an o accelerare a ritmului de creştere, graţie revenirii industriei, activităţii puternice în servicii şi impulsului dat de găzduirea Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina (6-22 februarie).
Potrivit autorilor studiului asociaţiei regionale a antreprenorilor Assolombarda, PIB-ul oraşului Milano, capitala financiară a Italiei, va creşte în acest an cu 1,7%, comparativ cu un avans de 0,7% în 2025, arată Reuters și Agerpres.
Se estimează că numai Jocurile Olimpice vor genera afaceri totale de aproximativ 2,5 miliarde de euro în zona metropolitană Milano, ceea ce echivalează cu o valoare adăugată de 1,045 miliarde de euro.
“Milano trece printr-o fază pozitivă”, a declarat preşedintele Assolombarda, Alvise Biffi. “PIB-ul creşte din nou într-un ritm solid, evenimentele majore consolidează vizibilitatea internaţională a oraşului, iar turismul continuă să se extindă”, a adăugat Biffi.
Preşedintele Assolombarda a precizat că, în trecut, Jocurile Olimpice de iarnă au fost un catalizator puternic pentru a stimula profilul oraşelor gazdă şi a accelera transformarea urbană.
Primarul Giuseppe Sala a declarat că Jocurile Olimpice de iarnă atrag mai multă atenţie din partea presei decât Expo. “Suntem încântaţi că au venit atât de mulţi turişti străini. Acestea sunt cele mai urmărite Jocuri Olimpice din istorie şi vor avea un impact pe termen lung.”
La Milano, bugetul care are legătură directă cu JO se ridică la 735 de milioane de euro, împărţit între 379 de milioane pentru investiţii legate de evenimente sau lucrări de modernizare şi 356 de milioane pentru cheltuieli organizatorice.
Oraşul găzduieşte aproape 90 de evenimente, inclusiv ceremonia de deschidere de pe stadionul San Siro. Cheltuielile vizitatorilor, sportivilor şi personalului sunt aşteptate să ajungă la aproximativ un miliard de euro la nivel local.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.