FacebookTwitterLinkedIn

Măsura este luată pentru a se asigura că se respectă regulile de proprietate ale blocului comunitar după încheierea tranziției Brexit, relatează Bloomberg.

Astfel, toți cetățenii non-UE își vor pierde drepturile de vot de la 1 ianuarie, au anunțat operatorii. 

Companiile aeriene care operează zboruri în interiorul UE trebuie să fie controlate de resortisanții blocului.

Cetățenii din Marea Britanie au fost considerați ca fiind parte din UE în perioada de tranziție Brexit, dar aceasta expiră la sfârșitul anului.

Potrivit Wizz Air, aproximativ 60% din acționari vor fi anunțați că nu vor avea voie să participe sau să voteze la adunările acționarilor.

Sunt afectate, de asemenea, și drepturile companiilor aeriene precum British Airways și EasyJet de a opera în cadrul blocului comunitar.

În acordul Brexit încheiat săptămâna trecută, părțile au convenit să exploreze o liberalizare a regulilor de proprietate.