Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunţă prelungirea sesiunii de primire a cererilor de finanţare pentru realizarea abatoarelor de capacitate mică din zona montană până la data de 31 martie 2021, ora 16.00.
„Alocarea financiară disponibilă fermierilor prin submăsura 4.2 ‘Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole’ – componenta investiţii de capacitate mică din zona montană din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) este de 12,93 milioane de euro”, a informat AFIR, conform News.ro.
Solicitările de finanţare se depun exclusiv online pe site-ul agenţiei până la data limită (31 martie 2021, ora 16.00) sau până când, prin totalul cererilor depuse, se atinge plafonul maxim de 150% din valoarea alocării. De asemenea, fondurile disponibile pentru depunere în acest moment sunt de 18,79 milioane de euro.