FacebookTwitterLinkedIn

Prejudiciul s-ar crea, potrivit organizației, prin obligarea companiilor să apeleze la avocați pentru acte societare și contracte comerciale.

Organizația cere respingerea proiectului în forma actuală și atrage atenția că, dacă prevederile ar fi interpretate astfel încât să includă și contractele de muncă, costurile s-ar putea apropia de 800 de milioane de euro pe an.

Propunerea legislativă B563/2026, depusă la Senat pe 14 octombrie, ar impune intervenția unui avocat pentru actele de înființare și modificare a societăților, precum și pentru contractele pentru care legea cere forma scrisă, inclusiv actele adiționale.

Potrivit estimărilor RBL, costul suplimentar ar depăși 100 de milioane de euro pe an numai pentru actele firmelor și contractele comerciale uzuale. Calculul organizației pornește de la datele Oficiului Național al Registrului Comerțului și ale Ministerului Muncii, precum și de la un onorariu de 710 lei pentru redactarea unui contract, indicat în ghidul Uniunii Naționale a Barourilor din România.

RBL precizează că estimarea nu include alte costuri potențiale, precum cele asociate recuperării creanțelor, înscrierii garanțiilor, arbitrajului sau întârzierilor în tranzacții. Organizația susține că inițiatorii proiectului nu au prezentat o estimare a impactului asupra firmelor.

„Europa simplifică, iar noi complicăm. În timp ce Bruxelles-ul taie birocrația pentru companii, în Parlamentul României apare un proiect care le obligă să plătească un avocat pentru acte pe care le fac singure de zeci de ani. Nu e protecția clientului, e o taxă nouă, mascată, pe antreprenoriat, pe care nimeni nu a calculat-o”, a declarat Sergiu Neguț, președintele Romanian Business Leaders.

Organizația cere Senatului să nu adopte proiectul în procedură de urgență și solicită o analiză de impact, consultarea mediului de afaceri și obținerea unui aviz din partea Consiliului Concurenței.

RBL mai susține că proiectul ar putea restrânge concurența pe piața serviciilor de redactare și gestionare a documentelor, unde activează în prezent mai multe categorii de furnizori, inclusiv contabili, camere de comerț și platforme digitale.

În opinia organizației, noile obligații ar putea afecta și dezvoltarea serviciilor LegalTech și a instrumentelor bazate pe inteligență artificială.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.