Într-o lume în care securitatea energetică este indispensabilă pentru buna funcționare și dezvoltare a unui stat și menținerea unei economii durabile și competitive, investițiile în mari proiecte energetice sunt cruciale, în special în cele care contribuie direct la stabilitatea sistemului energetic. Proiectul Neptun Deep din România se conturează ca un astfel de proiect esențial, atât la nivel național, cât și la nivel regional și european.
Acest proiect major promite să transforme România în cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană pe termen mediu lung, cale pe care țara noastră a pornit încă de anul acesta – România devenind deja în 2024 cel mai mare producător de gaze din UE, potrivit celor mai recente rapoarte ale Comisiei Europene. Pe termen lung, implicațiile acestui obiectiv al României, dar și proiectului în sine, la nivel macroeconomic și geopolitic sunt, de asemenea, semnificative.
Acest proiect energetic major va face România un exportator net de gaze naturale, contribuind astfel și la asigurarea securității energetice a țărilor vecine. Este important de avut în minte faptul că proiectele de investiții de amploarea Neptun Deep au un impact profund asupra economiei naționale, de la nivel local, la nivel național, regional și chiar european. Ele generează locuri de muncă, stimulează creșterea economică și contribuie la dezvoltarea infrastructurii. O producție mai mare de gaze naturale poate reduce, totodată, și dependența de importuri din afara spațiului european.
Astfel de investiții majore nu reprezintă doar proiecte de importanță națională, ci oportunități regionale și europene. Odată cu intrarea în producție, în 2027, acest proiect va contribui la diversificarea surselor de energie în toată Europa de Sud-Est, reducând dependența de gazele rusești și consolidând securitatea energetică a UE. Țări precum Republica Moldova, Bulgaria sau Ungaria vor putea beneficia de o sursă de gaz mai sigură și de încredere. În plus, gazele naturale produse vor juca un rol crucial și în tranziția energetică pe termen scurt și mediu, înlocuind cărbunele și contribuind la reducerea emisiilor de carbon.
Dar pentru ca astfel de proiecte să fie realizate cu succes, este esențială existența unui cadru de reglementare stabil și predictibil – lucru cerut deja de mulți ani de către mediul privat. Investitorii au nevoie de garanții că politicile fiscale și de reglementare nu vor suferi modificări bruște, care ar putea afecta viabilitatea unui astfel de proiect de interes major. Stabilitatea politică și transparența în procesul de consultare cu sectorul energetic sunt cruciale pentru atragerea și menținerea investițiilor strategice. Ele pot consolida, totodată, și stabilitatea prețului energiei pe termen mai lung, ceea ce oferă încredere și predictibilitate pentru investitori.
Pentru a maximiza beneficiile acestor investiții, statul român trebuie să susțină activ proiectele strategice prin politici publice echilibrate și fiscalitate favorabilă. Acțiunile concrete ale guvernului în sprijinul Neptun Deep vor asigura nu doar succesul acestui proiect, ci și atragerea altor investiții majore în sectorul energetic. Din păcate, introducerea unor taxe noi cu aplicare aproape imediată tinde să aibă un efect contrar în raport cu piața și investitorii. Decidenții politici trebuie să conștientizeze că proiecte precum Neptun Deep reprezintă o oportunitate unică pentru România de a-și consolida poziția pe piața energetică europeană și de a contribui la securitatea energetică a regiunii. Printr-o abordare strategică și un cadru de reglementare stabil și predictibil, România poate deveni un jucător energetic veritabil.
Ca recomandare pentru a maximiza această investiție pe termen lung, este esențială o consultare reală și transparentă cu sectorul energetic pentru a dezvolta politici publice echilibrate. De asemenea, decidenții politici trebuie să țină cont de faptul că implementarea unei fiscalități favorabile dezvoltării proiectelor energetice majore va stimula investițiile și va contribui la securitatea energetică.
România trebuie să continue eforturile de diversificare a surselor de energie, inclusiv pentru a contribui la reducerea dependenței de importuri a UE, ca alegere economică și strategică pe termen lung. Nu în ultimul rând, țara trebuie să profite de resursele pe care le are, iar promovarea gazelor naturale ca soluție de tranziție, înlocuind cărbunele și contribuind la reducerea emisiilor de carbon, este la rândul său un semnal de stabilitate și viziune din partea României pe piața energetică europeană.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.