FacebookTwitterLinkedIn

Ministerele Apărării, Economiei și Cercetării au anunțat că lucrează deja la planul de producere a dronelor militare. Potrivit reprezentanților acestor instituții, în acest sens, s-au semnat memorandumuri cu cinci companii din domeniul apărării pentru angajări suplimentare.

Ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Bogdan Ivan, a explicat că dronele ar urma să fie produse în ţara noastră, notează Monitorul Apărării și Securității.

Potrivit acestuia, în Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării există institute care au dezvoltat conceptul pentru cel puţin 10 drone, unele dintre ele cu o autonomie de până la şase ore. Ar mai exista şi concepte pentru drone cu o autonomie mai mică sau mai mare, de până la 24 de ore.

„Urmează să avem şi o întâlnire împreună cu cei doi miniştri de resort, cu cel al Economiei şi cu cel al Apărării, tocmai pentru a asigura o viziune integrată pe proiectul de drone al României. Instituţiile din coordonarea ministerului pe care-l conduc vor contribui cu expertiză pe partea de cercetare privitor la proiectul dronei româneşti. Noi, ca minister, venim cu tot ceea ce înseamnă expertiză în domeniul de cercetare, plus cercetarea aplicată”, a precizat ministrul Ivan.

Anterior, ministrul economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că au fost realizate memorandumuri pentru cinci companii din sectorul apărării pentru angajări suplimentare. Acesta a spus că unele dintre fabrici ar lucra în patru schimburi, pentru a avea o operativitate 24/24.

Nu este pentru prima dată când se vorbeşte despre producerea unor drone cu utilitate militară. Generalul-maior Teodor Incicaş, şeful Direcţiei pentru Armamente, declara, anul trecut, că România are un proiect românesc de dezvoltare a unor drone care ar putea zbura pe o distanţă de peste 100 de km, în baza unui concept al Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare.

De altfel, românii produc deja drone militare, care au fost şi folosite în câmpul de luptă. Compania privată Oves Enterprise, din Cluj, produce drone militare de deminare, numite Hyper Drone.

Însă, până la producerea de noi drone, România s-a dotat cu drone Watchkeeper (21 de drone), produse de Elbit Systems, şi Bayraktar TB2 (18 drone), produse de compania turcească Baykar.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania