FacebookTwitterLinkedIn

În prezent, România generează aproximativ 160.000 de tone de deșeuri textile anual. Rata de reciclare de 6-10% se numără printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, confirmă un raport realizat de Asociaţia Planeta Verde şi FEPRA Group.

În comparaţie cu media europeană, situaţia României este caracterizată prin rate mai reduse de colectare și valorificare, precum și printr-o dependenţă ridicată de sistemul de deșeuri municipale. Între 75 și 80% din deșeurile textile ajung amestecate în fluxul de deșeuri municipale. Orientativ, 3,6% din deșeuri sunt direcţionate spre incinerare, iar restul ajung la depozitare controlată sau necontrolată.

„În 2023, Poliţia de Frontieră Română a oprit peste 6.000 de tone de deșeuri textile la frontieră, importate ilegal sub masca bunurilor second-hand. În acest context, termenul de transpunere a Directivei (UE) 2025/1892, respectiv 17 iunie 2027, nu lasă loc de amânare sau întârziere, fiind necesară pregătirea cadrului legislativ, instituţional și operaţional pentru implementarea unui sistem funcţional de răspundere extinsă a producătorului pentru textile”, evidențiază studiul „Modele de Guvernanţă pentru Circularitatea Textilelor în România”.

Industria de sortare și reciclare cuprinde estimativ 20 de companii active, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 50 milioane de euro, însă capacitatea actuală este insuficientă pentru sortarea pe tip de compoziţie și fibră.

Draftul de „Plan Naţional de Gestionare a Deșeurilor” pentru perioada 2026 – 2035, aflat în proces de consultare pentru finalizare, propune: ținte clare de colectare a deșeurilor de textile la nivel naţional pentru 2026, defalcate pe urban/rural, cu creștere graduală pentru atingerea unei ţinte generale de 50% până în 2035; asigurarea de capacităţi de reciclare a deșeurilor de textile colectate separat, prin implicarea investitorilor privaţi, cu finanţare europeană sau alte surse; implementarea răspunderii extinse a producătorilor pentru deșeurile textile prin elaborarea cadrului normativ necesar în 2026.

Conform datelor de la ANMAP, România generează 34,09 milioane de tone de deșeuri pe an.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.