FacebookTwitterLinkedIn

România avansează demersurile pentru includerea proiectului Coridorul Verde pe lista Proiectelor de Interes Mutual (PMI) ale Uniunii Europene, statut care ar putea facilita accesul la finanțare europeană și ar crește atractivitatea investiției pentru finanțatorii instituționali.

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a anunțat că a semnat, alături de partenerii implicați în proiect, o scrisoare comună adresată comisarului european pentru Energie, Dan Jorgensen, prin care este pregătită candidatura proiectului pentru includerea pe lista PMI.

Potrivit Ministerului Energiei, obținerea acestui statut reprezintă o condiție importantă pentru accesarea cofinanțării europene și pentru consolidarea profilului investițional al proiectului.

Anunțul a fost făcut în contextul reuniunii ministeriale dedicate Coridorului Verde, organizată la Baku. La întâlnire au participat reprezentanți ai României, Azerbaidjanului, Georgiei și Ungariei, statele implicate în dezvoltarea infrastructurii energetice.

Proiectul Coridorul Verde, lansat în decembrie 2022 prin acordul semnat la București de guvernele României, Azerbaidjanului, Georgiei și Ungariei, urmărește transportul energiei electrice produse din surse regenerabile în Azerbaidjan către piața europeană. Traseul propus traversează Georgia, Marea Neagră, România și Ungaria și este considerat una dintre inițiativele strategice ale Uniunii Europene pentru diversificarea surselor de energie și consolidarea securității energetice.

În cadrul reuniunii de la Baku au fost aprobate rezultatele studiului de fezabilitate și bugetul pentru anii 2027 și 2028 al Green Energy Corridor Power Company (GECO), compania de proiect cu sediul la București. Structura este deținută în participație egală de Transelectrica, operatorul ungar MVM, compania azeră AzerEnerji și Georgian State Electrosystem.

Autoritățile române estimează că participarea la proiect ar putea consolida poziția României pe piața regională de energie, prin dezvoltarea infrastructurii de transport și creșterea rolului țării în tranzitul de energie verde către Europa Centrală. În același timp, implementarea proiectului depinde de extinderea capacităților de interconectare dintre Europa Centrală și de Est și rețelele energetice din vestul și nordul continentului, obiectiv aflat pe agenda discuțiilor la nivelul Uniunii Europene.

Dacă va obține statutul de Proiect de Interes Mutual, Coridorul Verde va putea accesa mai ușor finanțare europeană și va beneficia de un cadru accelerat pentru dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere, în contextul în care UE urmărește reducerea dependenței energetice și creșterea ponderii energiei din surse regenerabile în mixul energetic.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.