FacebookTwitterLinkedIn

Aproximativ 5.000 de militari din patru ţări – Italia, Republica Moldova, România şi SUA – participă de astăzi până pe data de 24 iunie la exerciţiul multinaţional Saber Guardian 25 (SG25).

Exercițiul este condus de Forţele Terestre ale Statelor Unite din Europa (USAREUR) şi Comandamentul Forţelor Întrunite „General Ioan Emanoil Florescu”, potrivit reprezentanților Ministerului Apărării Naţionale.

Activităţile se desfăşoară în mai multe poligoane din România, printre care Frecăţei şi Babadag (judeţul Tulcea), Suraia (Vrancea) şi Cincu (Braşov).

„Scopul principal al SG25 este consolidarea coeziunii, unităţii şi solidarităţii dintre statele aliate şi partenere, prin demonstrarea capacităţii de reacţie rapidă şi de concentrare a forţelor în orice punct din Europa, într-un timp scurt”, se arată într-un comunicat al MApN.

SG25 face parte din complexul de exerciţii DEFENDER 25, ce include etape de planificare şi coordonare iniţiate înaintea fazelor operative desfăşurate în prezent. Ediţia din acest an reuneşte aproximativ 10.000 de militari din şapte state aliate şi partenere, cu activităţi desfăşurate în Cehia, Ungaria şi România.

Exerciţiul Saber Guardian este organizat bienal din anul 2013, urmărind întărirea capacităţii comune de reacţie într-un spectru larg de misiuni, atât în cadrul NATO, cât şi împreună cu statele partenere.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.