FacebookTwitterLinkedIn

România a devenit piața cu cea mai mare creștere din regiune pentru euShipments, iar pentru acest compania bulgară activă în sectorul serviciilor de curierat și fulfillment estimează dublarea livrărilor pe piața locală.

„În 2021, am avut mai mult de 820.000 de expedieri efectuate, dintre care aproape 300.000 au fost doar în România. Intenționăm să dublăm cel puțin aceste cifre până la sfârșitul anului 2022. Regiunea noastră în general (România fiind pe primul loc) se extinde foarte rapid și suntem în pas cu tendințele și, desigur, oferim servicii de calitate”, declară Svetlozar Dimitrov, Managing Partner, euShipments.

Compania a construit la Ruse un depozit de fullfilment care îi permite să aibă acces rapid la clienții din patru piețe, respectiv Bulgaria, România, Grecia și Ungaria la costuri mai reduse.

Comerțul electronic la nivel european a crescut anul trecut cu 13%, la 718 miliarde de euro, iar în 2022 este estimat un avans de 11%, la 797 miliarde de euro.

În 2022, piața de e-commerce din România este așteptată să se consolideze și se apropie de valoarea de 7 miliarde de euro, potrivit companiei.

euShipments este un integrator de servicii de curierat axat pe sectorul de comerț electronic, administrează 10 depozite în UE și efecturează livrări în toate statele membre ale Uniunii Europene și în Regatul Unit.