FacebookTwitterLinkedIn

România a alocat integral bugetul investibil de 380 mil. de euro al Fondului de Fonduri de capital de risc pentru Redresare (Recovery Equity Fund of Funds – REF), finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi administrat de Fondul European de Investiţii.

Aprobarea ultimei alocări, în luna iunie 2026, marchează distribuirea integrală a sumelor către cele 20 de fonduri selectate şi îndeplinirea obiectivelor asumate prin PNRR pentru acest instrument financiar.

Lansat în 2022, procesul de selecţie a atras peste 60 de propuneri din întreaga Europă. Cele 20 de fonduri aprobate acoperă trei categorii de investiţii: venture capital, private equity şi infrastructură în energie regenerabilă, precizează ministerul. Două treimi din capitalul total au fost alocate fondurilor conduse de echipe cu prezenţă principală în România, precum GapMinder, Morphosis, EarlyGame Ventures sau Booster Capital.

„Prin efectul de levier al mecanismului, investiţiile totale estimate în companii româneşti vor depăşi 600 mil. de euro. Până la sfârşitul anului 2025, fondurile active finanţaseră deja 24 de companii cu peste 140 mil. de euro, printre acestea numărându-se SmartBill, SeedBlink şi 5 to Go”, a subliniat ministerul.

A fost înregistrat primul exit realizat în cadrul unei investiţii finanţate prin PNRR, după ce Morphosis a finalizat vânzarea participaţiei deţinute la Supermarket La Cocoş, cu un randament de peste trei ori valoarea investită.

Aceste rezultate au contribuit la atingerea unui nivel record al investiţiilor de tip equity în România în anul 2025, de 440 mil. de euro, echivalentul a peste 0,1% din PIB.

Ultima contribuţie aprobată revine echipei Catalyst România, care administrează din 2012 fonduri de venture capital dedicate pieţei locale. Prin cel de-al treilea fond finanţat prin REF, Catalyst va continua să investească în companii tehnologice inovatoare din România şi Europa Centrală şi de Est, se mai arată în document.

„Finalizarea integrală a alocărilor din Fondul de Fonduri REF demonstrează că România poate implementa cu succes mecanisme financiare complexe în parteneriat cu instituţiile europene. Prin aceste investiţii, susţinem dezvoltarea unui ecosistem de capital de risc matur, capabil să atragă capital privat şi să genereze valoare pe termen lung pentru economia naţională”, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru.

Secretarul de stat din MIPE, Alina Gîrbea, a precizat că alocarea integrală a bugetului REF confirmă progresul în implementarea PNRR şi capacitatea autorităţilor de a livra rezultate concrete.

„Ne aşteptăm ca acest instrument să genereze un efect de multiplicare semnificativ şi să sprijine modernizarea şi competitivitatea economiei româneşti”, a precizat Alina Gîrbea.

Resursele recuperate prin exituri vor putea fi reinvestite în noi instrumente financiare, asigurând continuitatea sprijinului pentru ecosistemul antreprenorial românesc.

Fondul de Fonduri REF este finanţat prin Componenta 9 a PNRR – „Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare şi inovare”, cu o alocare totală de 400 mil. de euro, din care 380 mil. de euro reprezintă buget investibil.

Fondul European de Investiţii este o instituţie financiară europeană, parte din Grupul Băncii Europene de Investiţii, cu misiunea de a sprijini accesul la finanţare al microîntreprinderilor şi IMM-urilor din Europa.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.