Am mai fost la Roma, dar pentru prima dată am ajuns acum la boutique-ul istoric Bulgari aflat la doi pași de Piazza di Spagna, pe celebra Via dei Condotti. Este, desigur, un magazin unde se află cele mai noi și mai spectaculoase creații ale celebrului brand italian, dar, în același timp, un minimuzeu unde, periodic, Casa organizează expoziții tematice pentru a pune în valoare creații excepționale dintr-un trecut de romane.

Citește aici prima, a doua și a treia parte a articolului
De data aceasta, expoziția avea ca temă bijuteriile Bulgari cu monede antice, alături de fragmente de marmură din Antichitate. Prin bunăvoința doamnei Monica Branetti de la Bulgari, care m-a călăuzit personal prin toată expoziția, am putut admira îndeaproape aceste creații foarte deosebite, despre care mi-a și povestit amănunte interesante.
Se pare că monedele antice grecești se situează la un nivel artistic atât de ridicat, încât rămân de neegalat până astăzi. De aceea, în coloniile siciliene din Magna Grecia, artiștii din Siracuza aveau dreptul să semneze fiecare monedă, ca și cum era o autentică operă de artă. Monedele au fost folosite și ca o unealtă foarte eficientă de propagandă politică (fenomen care se pare că a debutat cu imaginea lui Iulius Cezar, în secolul 1 înainte de Hristos).


Portrete feminine au început să apară pe monede în Roma Antică, atunci când femeile au obținut un rol important în politică, alături de soții sau fiii lor care conduceau imperiul. Ceea ce a avut și un alt efect, și anume diseminarea modei romane (mai precis a stilului de coafură al aristocratelor romane) în toate colțurile imperiului. Iar din primul secol după Hristos, monedele de aur au început să fie folosite pentru podoabe – inele, coliere, broșe. Fenomen care, după ce a dispărut în Evul Mediu, a revenit în forță în secolul 19, inspirat de marile descoperiri arheologice din acele vremuri.

Nicola Bulgari, colecționar pasionat de monede, ca și unchiul său, Constantino, a fost un promotor pasionat al montării de monede antice în bijuterii Bulgari. Colecția Monete reprezintă o continuare a spiritului creativ al fondatorului brandului Bulgari, Sotirio Bulgari, care, ajuns în Cetatea Eternă la finalul secolului 19, și-a urmat imaginația greco-romană cu puternice influențe mediteraneene. Experimente între ere și stiluri, design avangardist și materiale neobișnuite.



Colierele, inelele, cerceii – toate piesele pe care le-am putut admira în magazinul Bulgari sunt exact ceea ce am scris mai sus: experimente cu siluete cunoscute, dar în combinații vizuale noi. Din fericire –
toate sunt reușite, chiar dacă poate la prima vedere puțin prea originale. Pentru o româncă mare admiratoare a minunatelor salbe de la satele noastre, nu pot spune că a fost o mare surpriză, însă am fost emoționată să mă gândesc că o femeie modernă poate purta la gât sau la urechi piese din Istoria Antică, monede folosite, adunate, cheltuite, admirate de oamenii de acum mii de ani.
Foarte frumoasă și ideea celor de la Bulgari de a completa expoziția cu fragmente de marmură policromă din Imperiul Roman, oferite de Fundația Santarelli, care susține și promovează studiul Istoriei Antice, cu precădere al Romei. Porfir, alabastru, serpentino verde, giallo antico, pavonazzetto – toate datează dintr-o epocă în care Imperiul Roman a văzut investiția uriașă în deschiderea și exploatarea de cariere de marmură drept o modalitate de a-și asigura amalgamarea etnică și socială a tuturor popoarelor de pe teritoriul său. Un efort economic imens, de aceeași talie cu celebrele campanii militare, care urma să bifeze mai multe necesități: lux, taxe și o reprezentare simbolică a extinderii imperiale.
În concluzie, ca peste tot în Roma, și la Bulgari veți vedea istorie – antică, impresionantă, împletită cu multe informații antropologice. Eu am un singur regret – că nu am știut mai devreme de acest spațiu, să-l vizitez de fiecare dată când m-am plimbat pe Via dei Condotti. Mai departe, las imaginile să vorbească de la sine.
Fotografii Marius Michailov