FacebookTwitterLinkedIn

Mai jos, în categoria „Partenerilor Oficiali”, regăsim firme cu ştaif precum IBM, Emirates, Longines sau Peugeot. Emirates, de pildă, a anunţat reînnoirea contractului cu turneul chiar anul trecut, un deal, evident pe cinci ani, care include printre altele, branding pe principala arenă, Philippe Chatrier, un „private longue” pentru oaspeţii corporate şi o zonă dedicată companiei, situată la intrarea în Roland Garros Fan Area. Deşi termenii contractului nu se cunosc, în 2013 un oficial al Federaţiei Franceze de Tenis a dezvăluit presei faptul că suma nu e în niciun caz mai mică de 3 milioane de dolari.

La rândul său, gigantul american IBM asigură, prin sistemul Slam Tracker, vizionarea în timp real a partidelor de pe toate terenurile, alături de o serie de statistici și analize ale meciurilor cum sunt cele legate de viteza serviciului, greşelile neforţate, comparaţii între performanţele anterioare ale jucătorilor etc. Să mai spunem că Longines este „official timekeeper” la Roland Garros iar anul acesta a invitat în cadrul turneului 16 speranţe ale tenisului din întreaga lume, copii cu vârsta sub 13 ani, pentru a se întrece pe un teren amenajat la piciorul Turnului Eiffel într-o competiţie care poartă numele de „Longines Future Tennis Aces”.

Ultima categorie de sponsori, mai mici, dar nu mai puţin importanţi, grupează  companii precum Adidas sau Babolat, ultima dintre acestea fiind furnizorul mingilor oficiale ale turneului. Babolat a înlocuit în 2011 un alt mare producator de echipamente sportive, Dunlop,  semnând un parteneriat cu FFT până în 2016.

În ce priveşte prețurile biletelor la turneul parizian, maşinăria de marketing a francezilor, una bine pusă la punct, a stabilit „scoruri” pentru toate buzunarele. Cu 20 de euro ai acces în cadrul complexului dar nu şi pe arenele unde concurează cei mai buni tenismeni din lume. Poţi să iei masa la una dintre terasele complexului, să participi la evenimentele de promovare, să vizitezi magazinele cu suveniruri şi să vizionezi meciuri pe ecranele uriaşe montate din loc in loc. Un bilet pe cea mai mare arenă, Philippe Chatrier la meciurile din turul I, îţi scoate din buzunar 77 de euro iar pentru finala feminină, urmată de cea de dublu masculin, trebuie să plăteşti 551 de euro în zona I (foarte aproape de teren), respectiv 710 euro în loja situată la câţiva paşi de jucători.

Şi nu putem încheia fară câteva cuvinte despre femeile frumoase și celebre, prezente în anii trecuţi în număr mare la turneul de la Roland Garros. La ediţia din 2011, privirile tuturor bărbaţilor au fost atrase de apariţia în tribune a Pippei, sora lui Kate Middleton, Ducesă de Cambridge şi soţia prinţului William, moştenitorul coroanei britanice. Pippa Middleton (foto) a atras atenţia prin elegantă vestimentară, distincţie şi un corp de invidiat la cei 28 de ani împliniţi la data turneului.

Alte vedete din industria internațională a modei precum Katia Mukhina sau Miroslava Duma au fost admirate anul trecut la meciurile Mariei Şharapova  iar lista poate fi completată cu VIP-uri autohtone. Dintre bărbaţii celebri, aminitim doar două nume, văzute la ediţia de anul trecut, cel a lui Leonardo di Caprio, prezent pentru a-l susţine pe Roger Federer , respectiv pe cel al jamaicanului Usain Bolt, recordmen mondial în proba de 100 m.