Retailerul online multibrand Answear a înregistrat în România o creștere de 30% a vânzărilor în prima jumătate din 2022 și de 40% în a doua parte a anului, iar pentru 2023 estimează o creștere de aproximativ 20%.
Potrivit reprezentanților retailerului,de-a lungul anului 2022, cele mai căutate categorii de produse de pe Answear.ro au fost rochiile, pantofii cu toc, sandalele, botinele, pantofii sport, hanoracele, cămășile, iar cele mai căutate branduri au fost Tommy Hilfiger, Calvin Klein, Hugo Boss, Pinko, Patrizia Pepe, Michael Kors, Elisabetta Franchi, Medicine și Answear.LAB.
„În 2022, în perioada ianuarie – mai creșterea a fost de 30% valoric față de 2021. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în perioada iunie – decembrie, unde aproape lunar am avut o creștere de peste 40% față de 2021. De asemenea,am înregistrat o creștere cu peste 20% a numărului de vizitatori noi pe site-ul magazinului online și undeva în jur de 25% ca număr de comenzi. Comanda medie s-a situat în jurul valorii de 360 lei”, explică Raluca Radu, Country Manager Answear România.
În privința profilului consumatorilor de pe site-ul retailerului, Raluca Radu spune că în 2022 tendința acestora a fost să ia mai rapid deciziile de cumpărare: „A crescut numărul cumpărătorilor din afara Bucureștiului. De asemenea, a scăzut perioada petrecută pe site, deși rata de conversie a crescut, ceea ce înseamnă că anul trecut deciziile au fost luate mai rapid decât în anul precedent”.
Obiectivele Answear pentru 2023 au în vedere dezvoltarea portofoliului de branduri premium, dar și extinderea din punct de vedere logistic, prin deschiderea celui de-al doilea depozit pe lângă cel din Cracovia, în zona de sud.
„Luăm în calcul România sau Bulgaria ca puncte pentru acest depozit”, conchide Country Manager-ul Answear România.