FacebookTwitterLinkedIn

Oficialii Lidl anunță o reconfigurare a echipei de management. Noua echipă își propune să facă retailerul mai eficient.

De mai bine de câteva luni, Lidl lucrează în secret la noua structură de management, pe care a anunțat-o acum. CEO-ul Kenneth McGrath speră că noua structură va face compania mai eficientă, asta după ce acesta și-a redus echipa de management de la nouă la șapte membri, transmite Lebensmittel Zeitung.

Cea mai mare schimbare în urma acestei reconfigurări o reprezintă divizia unificată pentru clienți, condusă de fostul manager BMW Jens Thiemer – singura figură externă din echipa executivă – care s-a alăturat echipei Lidl în luna ianuarie.

Practic, divizia acestuia va trebui să asigure o experiență consistentă de cumpărături offline și online, potrivit lui Kenneth McGrath.

„Lidl are ca obiectiv să devină un brand al conexiunilor. Participarea noastră în calitate de sponsor la Campionatul European de Fotbal reprezintă o ilustrare a acestei noi imagini”, au precizat reprezentanții retailerului.

Oficialii care se regăsesc în noua structură a echipei de management a Lidl sunt: Georg Kröll, Maksymilian Braniecki, Christoph Pohl, Matthias Oppitz și Pierre Schalbe.

Modificările aduse în noua echipă de management vor intra în vigoare de la data de 1 iulie.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.