FacebookTwitterLinkedIn

Veniturile din industria ospitalității se estimează că vor scădea cu aproximativ 70% față de 2019, ceea ce înseamnă o pierdere în jurul a 1 miliard de euro. Rămase fără clienți, hotelurile au avut în această perioadă căderi de 99% ca număr de înnoptări, comparativ cu 2019.

Criza din industria ospitalității înseamnă însă șansa de a o lua de la capăt, de a regândi totul și de a căuta noi oportunități de creștere.

Pentru Călin Ile, preşedintele Federației Industriei Hoteliere din România – FIHR, oportunitățile sectorului HoReCa sunt, în principal, concentrarea pe turismul domestic, accesarea de fonduri europene alocate sectorului și digitalizarea, care nu înseamnă doar mai puține hârtii, ci și rezolvarea unor probleme, precum cea a promovării, într-o Românie care nu are încă o platformă online de promovare integrată a destinațiilor sale, de pildă.  Niciodată România nu a avut o șansă ca cea de acum, spune Călin Ile, de a fi redescoperită de români. Tot ceea ce trebuie să facă jucătorii din industrie este să iasă din pasivitate, să profite și să dea un mesaj de încredere. Și să treacă clasa promovării. „Suntem repetenți la promovare”, crede Călin Ile. Încrederea este cuvântul care ar putea face diferența, românii trebuie să simtă că pot avea încredere și că sunt în siguranță. Și aici e nevoie de o comunicare mai bună din partea industriei. Pentru această relansare a industriei este nevoie și de o schimbare la nivelul preconcepțiilor turiștilor autohtoni. „Dacă luăm media și nu luăm extremele, România are un raport calitate-preț convenabil. Încă la nivel de preț mediu, România este sub Europa cu mult”, spune Călin Ile. Apoi, avem tendința de a compara mere cu pere: nu poți compara o stațiune din Albena cu una din Mamaia; corect ar fi să comparăm prețurile din Albena cu cele din Eforie și am vedea atunci că sunt la fel. Concluzia lui Călin Ile este că suntem ca într-o cursă de Formula 1 în care s-a dat restart în urma unui accident pe pistă. Suntem toți egali, la același moment T0: „Astăzi, turismul românesc este egal cu turismul italian, lucru care nu s-a întâmplat niciodată. Cele 63 de milioane de turiști italieni dispăruți echivalează cu cele 3 milioane de turiști străini veniți în România.”

Pentru Irina Semaca, General Manager Hilton Garden Inn Bucharest Old Town, totul stă sub semnul incertitudinii și nimeni nu știe ce va urma, pe ce se poate baza și tot ce putem face este să ne adaptăm repede luând în calcul diferite scenarii și analize. „Va fi o piață volatilă, cu suișuri și coborâșuri, va trebui să ne adaptăm foarte repede”, spune managerul. Ar fi optimist să credem că 2021 va fi la nivelul lui 2019, crede Irina Semaca, care adaugă că cel mai probabil cifrele vor reveni la nivelul anului trecut abia în 2023. O condiție a acestei reveniri este agilitatea, care va rămâne abilitatea esențială în perioada care urmează. Încrederea este un alt cuvânt de ordine, care trebuie transmis atât clienților, cât și angajaților. Angajații rămân un asset esențial, iar business-ul va depinde în mare măsură de capacitatea acestora de a învăța și de a deveni multitasking, de a reacționa în condiții de stres și de a avea o viziune de ansamblu a activităților derulate în toate departamentele. Referitor la digitalizare, Irina Semaca consideră că, da, este importantă, este nevoie de ea, dar „să nu uităm că industria asta înseamnă oameni… iar emoția nu poți s-o digitalizezi”.

Într-un business ca 5 to Go nu poți să nu te gândești la responsabilitate, în primul rând. Pentru că responsabilitatea este mult mai mare în acest caz, în care tot lanțul funcționează prin parteneriatul cu cei 120 de antreprenori parteneri. Toți, inclusiv familiile lor, depind până la urmă de tine, de viziunea și direcția pe care o dai în această perioadă, spune Radu Savopol, fondator și CEO 5 to Go. Strategia rețelei de a fi prezentă mai mult în cartiere și mai puțin în mall-uri și în zona de birouri s-a dovedit inspirată, astfel încât „după data de 5 mai, când am deschis, business‑ul a crescut de la zi la zi.” Așa s-a ajuns la mijlocul lunii iunie a acestui an, cu același număr de afaceri, la venituri de 80% comparativ cu anul trecut. Adaptarea și rapiditatea de adaptare sunt obligatorii în această perioadă. Proiectele care erau în sertar au fost scoase rapid, la fel ca și promoțiile, totul pentru a crește traficul în locații. Și pentru Radu, ca și pentru ceilalți participanți la discuție, este important ca în această perioadă să ne ajutăm între noi. „Eu am făcut cănile de porțelan la Alba Iulia, dar, dacă le făceam în China, le luam la 20% din preț. Am încercat să fac produse pe bază de lapte și cafea în România, dar nu există nimeni să le facă și le-am făcut în Polonia”. Nu toți antreprenorii români înțeleg că trecem printr-o perioadă în care profitul ar trebui să fie secundar, concluzionează fondatorul lanțului. Ar trebui să înțeleagă că rulajul și să reușești să-ți păstrezi echipa e mult mai important astăzi, spune Radu Savopol.

Criza a însemnat „o școlarizare incredibilă” pentru Microgreens, spune Cristian Tudor, Fondator Microgreens România. Majoritatea clienților de microplante  proveneau înainte de pandemie din sectorul HoReCa. După două zile de la începerea pandemiei, au început livrările către persoane fizice. Schimbarea ponderii era planificată încă de la începutul anului, spune Cristian, dar criza a accelerat schimbarea de strategie.

Luarea rapidă a deciziilor, intrarea pe piață cu produse noi, asigurarea clienților că produsele sunt livrate în condiții de siguranță sunt câteva din ingredientele menținerii afacerii în această perioadă. Un alt ingredient esențial, crede Cristian, este faptul că Microgreens este o afacere 100% românească. Toate acestea vor asigura un run-rate în jurul a 800.000 de euro până la finalul anului, concluzionează Cristian Tudor.

Pentru cei patru interlocutori, prioritățile oamenilor de afaceri în acest an ar trebui să fie oamenii (Irina Semaca), flexibilitatea și adaptabilitatea (Cristian Tudor), optimizarea business-urilor, (Radu Savopol) și ieșirea din pasivitate și implicarea în rețele și networking (Călin Ile). Pentru că în acest an nu vom reuși decât împreună.

 

„Astăzi toate țările sunt la același moment T0. Astăzi turismul românesc este egal cu turismul italian, lucru care nu s-a întâmplat niciodată.”

Călin Ile

Preşedintele Federației Industriei Hoteliere din România – FIHR

 

„Va fi o piață volatilă, cu suișuri și coborâșuri, va trebui să ne adaptăm foarte repede. Cred că agilitatea va fi o abilitate de bază în continuare.”

Irina Semaca

General Manager Hilton Garden Inn Bucharest Old Town

 

„Pentru noi, criza a însemnat o școlarizare incredibilă – a trebuit să găsim soluții pentru a ieși din această situație.”

Cristian Tudor

Fondator Microgreens România

 

„Totul trebuie redus la jumătate – mulți să‑și facă socotelile dacă pot rezista așa.”

Radu Savopol

fondator și CEO 5 to Go