Affidea România, parte a grupului european Affidea, își continuă investițiile în dezvoltarea rețelei naționale de clinici deținute, cea mai recent deschisă fiind clinica din Sema Park. Investiția s-a ridicat la 3 milioane de euro, iar peste jumătate din această valoare a fost reprezentată de echipamente medicale de ultimă generație.
Serviciile specialităților medicale din cadrul noii clinici sunt accesibile tuturor categoriilor de public și sunt disponibile atât în regim public, decontate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cât și în regim privat. Clinica oferă servicii medicale integrate, de la consultații de specialitate și servicii de imagistică, la analize de laborator și un centru de fizioterapie și kinetoterapie.
Poziționarea Affidea este echidistantă în raport cu publicul, fiind ”partenerul românilor, indiferent de modalitatea de decontare”, conform declarațiilor lui Răzvan Predica, CEO Affidea România și Ungaria, prezent în emisiunea reINVENTAREA României. ”Vrem să dăm acces la servicii medicale tuturor românilor și să limităm deplasarea astfel încât să oferim locații unde oamenii să aibă acces la tot ce au nevoie. Discutăm în permanență cu medicii și pacienții și ne ghidăm după feedbackul lor. Asta este logica după care așezăm clinicile”.
”Rețeaua de clinici Affidea este prezentă astăzi în 22 de județe, iar în Sema Park am deschis al 46-lea centru medical. Studiem foarte atent nevoia de servicii medicale a românilor și a zonelor geografice, de aceea am deschis clinica din Sema Park, într-o zonă unde accesul la servicii medicale este destul de limitat. Ca și concept diferențiator, este o clinică nouă, cu un alt flux de pacienți și descrie o abordare 360 de grade a pacientului. Clinica este și un centru de excelență în ortopedie și traumatologie”, explică Răzvan Predica.

În ceea ce provește strategia de business pentru acest an, potrivit CEO-ului Affidea, ”ținta principală este deservirea cât mai multor pacienți”. ”Dacă ne referim la speranța de viață în România, care este mult sub media europeană, vrem să contribuim la creșterea speranței de viață prin actul medical pe care îl facem. Dacă ne uităm la nevoia per mia de locuitori, există multe specializări și subspecializări ale imagisticii care sunt clar subreprezentate. Există o nevoie acută de medici specialiști și de dezvoltare a zonei de prevenție. Nu aș putea alege o specializare în care să spun că nevoia este acoperită. Din punctul meu de vedere, este o nevoie foarte mare de a da acces românilor la servicii medicale, irelevant dacă sunt în privat sau în contract cu CNAS. Suntem subreprezentați astăzi, atât în București, cât și în țară, suntem doar în 22 de județe, avem spațiu de a identifica locuri unde românii au nevoie de tratamente”, declară Răzvan Predica.
Grupul european Affidea este prezent în 15 țări și oferă o gamă extinsă de servicii medicale, de la radioterapie și tratament oncologic, până la spitalizare de zi și chirurgie minim invazivă. Planurile grupului includ extinderea pe piața din România prin achiziții și prin construcții de clinici proprii. ”Avem un departament care caută permanent locații, bazate pe discuțiile cu medicii, pacienții și spitale publice, pentru identificarea nevoilor. Sunt situații în care Affidea derulează servicii de imagistică pentru alte spitale. Noi, ca operator imagistic și de consultații, putem face lucrurile mai profitabile și pentru ei, și pentru noi. Discutăm de 1,5 milioane de pacienți în România anual și la nivel european de 330 de centre medicale”.
Din totalul volumului de business, imagistica are cea mai mare pondere, ”datorită faptului că Affidea a pornit în zona de imagistică, însă strategia noastră se bazează pe integrarea tuturor serviciilor. Cu cât trece timpul, cu atât veți vedea extinderea zonei de consultații, pentru că ne dorim să oferim pacientului servicii integrate. În România, stadiul prevenției este la 25% comparativ cu media europeană, avem multe lucruri de făcut, iar în business trebuie să te focusezi pe ceea ce știi să faci mai bine, de aceea punem accent pe consultații și centre medicale”, adaugă CEO-ul Affidea.
Similar cu alte domenii, resursa umană este cea mai mare provocare în sistemul medical, atât pentru cel public, cât și pentru cel privat. Specialiștii sunt tot mai greu de găsit, iar distribuția geografică a medicilor comparativ cu nevoia este inegală. Totodată, o provocare o constituie ”partea de educație în prevenție, care este o bătălie pe termen lung și indiferent de suportul public, atât timp cât oamenii nu au educația necesară pentru prevenție, rezultatele nu se vor vedea”, conchide Răzvan Predica.